Manifestul unui poet gay

Sunt un radical. Sunt un poponar, un queer, un gay, un homosexual. Sunt un LGBT, un feminist, un anarhist, zi-mi cum vrei. Scopul meu este să distrug un discurs hegemonic heterosexual existent în cultura şi literatura română. Iau valori considerate naţionale, le mânjesc şi le confisc din mâinile României şi românilor. O fac într-un mod programatic şi structurat. Şocul devine, pentru mine, un simplu procedeu, o unealtă pentru promovarea unei agende homosexuale.

Arta mea e generată de frustrări, de ură, de neîncredere, de revoltă, toate experimentate de-a lungul existenţei mele într-o anumită zonă culturală şi geografică. Acest cadru îmi aparţine în măsura în care aparţine şi celorlalţi. Arta mea e o modalitate de a clama spaţiu, de a-mi face loc într-o lume heteronormativă. Declar război deschis tuturor formelor de oprimare şi obijduire care mi se opun. Oprimarea e psihică, prin frică, e şi fizică, prin violenţă, dar cea mai dureroasă dintre oprimări este auto-colonizarea, auto-flagelarea, presupunerea că oricând, oriunde, pot fi o victimă. Suprapun un steag multicolor gay peste steagul tricolor românesc. Trupul meu este reintegrat, devine parte a trupului mainstream, îl folosesc pentru a sparge graniţele existente ale privatului şi publicului. Nu statul sau societatea au dreptul să îmi spună cât din mine pot afişa şi cât trebuie să ascund.

- continuarea – 

Ce face de Craciun un gay?

Gabriel Horia Nasra scrie pe Adevărul un articol intitulat “Ce face de Crăciun un gay?”, prin care încearcă să surprindă experienţa unui cuplu de gay în preajma sărbătorilor. Autorul concluzionează:

Într-o Românie progresistă Crăciunul poate fi un element de bucurie chiar şi publică şi pentru un cuplu gay. Că într-o Românie cu adevărat curată, Hristos s-a născut şi pentru homosexuali!

Articolul cu pricina nu-şi propune să fie o analiză exhaustivă asupra condiţiei gay-ului în România, este o mică anecdotă privind banalităţile vieţii în preajma sărbătorilor. Ce fac, totuşi, de Crăciun alţi gay?

  • E posibil să nu-şi poată sărbători Crăciunul cu familia din cauza unor certuri privind orientarea sexuală
  • E la fel de posibil să nu-şi poată invita iubitul la cina familiei din cauza că nu e out
  • Dacă totuşi îşi invită iubitul, îl prezintă pe acesta familiei ca fiind “un prieten foarte bun”
  • Dacă gay-ul e sărac, ceea ce este foarte posibil, s-ar putea să nu-şi permită cadouri şi o cină
  • În Bucureşti, gay-ul s-ar putea să serbeze alături de comunitate în Queens (invitat DJ Little) sau Prive (invitata Anda Adam la noua locatie de pe strada G. Enescu nr. 27-29)
  • În final, unii din gay vor sărbători Crăciunul singuri.

Anul 2014 pentru persoanele LGBTQI din România

marsul-diversitatii

Anul 2014 a fost plin de evenimente pentru comunitatea LGBTQI din România. De menţionat ar fi faptul că instituţia fundamentală pentru drepturile gay în România a fost Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, care a sancţionat în mod repetat comportamentele discriminatorii. Această instituţie devine cel mai important punct de acces pentru activiştii gay în relaţia lor cu statul român. În acelaşi timp, au existat numeroase incidente care ne-au demonstrat, a câtă oară, că mai este de lucru în materie de educare nu doar a populaţiei, ci şi a elitelor politice. Felul în care s-au desfăşurat dezbaterile şi audierile privind legea parteneriatului civil, felul în care unii parlamentari se raportează la comunitatea LGBTQI arată o ignoranţa fără margini şi o crasă lipsa de informaţie. Informaţia există, totuşi, şi este diseminată prin numeroase canale, sunt extrem de optimist cu privire la felul în care activiştii gay au ajuns să fie integraţi în societatea civilă, să fie văzuţi ca parteneri legitimi de dialog. Mai mult, coaliţiile care s-au format între diverse grupuri obijduite din România şi succesul lor arată că astfel de alianţe au un mai mare impact când problema discriminării este pusă într-un mod cuprinzător. În final, re-braduirea Gay fest în Bucharest Pride reprezintă un succes de menţionat, iar România ajunge să aibă în zona această a Europei cele mai puţine incidente violente în cadrul acestei manifestări de stradă a comunităţii LGBTQI (în Ungaria, în Serbia, în Bulgaria sau Muntenegru au avut loc incidente violente în acest an, similar cu anii trecuţi). Per total, sunt optimist cu privire la direcţia în care se mişcă lucrurile şi cred că terenul e fertil din punct de vedere al formării unei mişcări sociale cu efecte pozitive pentru comunitate.

În luna iunie Parlamentul României a respins proiectul de lege al lui Remus Cernea privind parteneriatul civil între persoane de acelaşi sex. Îmbucurătoare este existenţa unui astfel de proiect de lege, însă faptul că doar 4 deputaţi s-au declarat de acord arată cât de mult mai este de muncă în România în materie de drepturi LGBT.

Tot în iunie a avut loc şi Bucharest Pride, fostul Gay Fest, re-branduit. Evenimentul a avut un număr crescut de participanţi, a fost sprijinit, ca de obicei, de numeroase ambasade şi organizaţii, şi nu au existat incidente violente.

În noiembrie Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a santionat World Class România pentru discriminare împotriva unui cuplu gay.

În februarie a avut loc a 4-a ediţie a Lunii Istoriei LGBT, organizată de ACCEPT. Dintre evenimente, ar fi de menţionat spectacolul “După Traian şi Decebal. Din filele istoriei gay în România“.

În octombrie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a decis că protestul anti-gay din februarie 2013 de la Muzeul Ţăranului Român, considerând incidentul un schimb amiabil de idei.

În septembrie, aceeaşi Curte de Apel a respins plângerea Pro-Vita şi Alianţei Familiilor care au atacat în instanţa decizia CNCD de sancţiune a asociaţiilor amintite, care au cumpărat publicitate stradală şi au promovat mesaje homofobe.

Vizita din iunie a lui Andrew Solomon la Bucureşti a stârnit vâlvă în mediile intelectuale, mai ales că Biblioteca Centrală Universitară a refuzat să-l găzduiască pe autor. Întâmplările l-au inspirat pe Solomon să scrie şi un articol extrem de interesant cu privire la România, experienţele sale şi căutarea unor rădăcini româneşti, în plan personal.

La Năvodari, în noiembrie, s-a încercat criminalizarea HIV şi stigmatizarea unor persoane purtătoare de HIV. De remarcat ar fi faptul că presa mainstream (Gândul, EVZ) a publicat fără ruşine poze ale victimei linşajului.

La alegerile europarlamentare din mai, numeroase organizaţii care luptă pentru drepturile omului şi împotriva discriminării au încercat să impună partidelor politice un angajament care ar fi interzis limbajul discriminatoriu. Din păcate, iniţiativa nu a avut succes.

Bihoreanul a publicat în aprilie cel mai mizerabil şi retrograd articol privind comunitatea LGBT. Asociaţia ACCEPT a emis un drept la replică. De remarcat ar fi şi declaraţiile homofobe ale deputatei PSD de Bihor, care a perorat împotriva homosexualităţii în nişte termeni inacceptabili. Ar fi interesant de urmărit legăturile dintre deputată şi ziarul local.

Chelloo, jurat la X Factor, a fost sancţionat de CNCD pentru homofobie, după ce a insultat un concurent.

În luna februarie Parlamentul European a adoptat “Raportul Lunacek“, o recomandare pentru statele membre de a respecta drepturile persoanelor LGBT. Europarlamentarii români care au votat pentru sunt: Norica Nicolai, Renate Weber, Eduard Hellvig, Adina Vălean, Ovidiu Silaghi, Petru Luhan şi Adrian Severin.

Atitudinea tinerilor români faţă de homosexualitate

This slideshow requires JavaScript.

Studiul Friedrich-Ebert-Stiftung România, “Tineri în România. Griji, aspiraţii, atitudini şi stil de viaţă”, este o resursă de excepţie privind câteva din elementele care ar putea creiona o imagine mai bună asupra tinerilor din România. Rezultatele privind atitudinile asupra homosexualităţii şi a comunităţii gay ne arată o imagine uşor confuză privind la direcţia în care ne îndreptăm.

În primul rând, 53% dintre tineri consideră homosexualii şi lesbienele ca fiind persoane foarte puţin şi puţin acceptabile. Dacă punem în oglindă aceste rezultate cu rezultatele unui studiu al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării din 2010, în care 85% dintre români (in totalitatea lor) nu ar bea apă din acelaşi pahar cu o persoană gay, putem spune că lucrurile evoluează într-o direcţie pozitivă. Cum era de aşteptat, în mediul urban toleranţă faţă de homosexuali şi lesbiene este mai ridicată, 49% dintre tinerii din mediul urban declarând că homosexualii şi lesbienele sunt foarte puţin şi puţin acceptabili, comparat cu 59% în cazul tinerilor din rural.

Pe aceeaşi linie, femeile sunt în general mai tolerante decât bărbaţii, Moldova şi Bucureştiul având cele mai mari rate de inacceptabilitate faţă de homosexuali şi lesbiene. Cazul Bucureştiului este unul interesant deoarece atitudinea faţă de persoanele LGBT este cea mai polarizantă, acelaşi oraş având şi cea mai mare rată de acceptabilitate a homosexualităţii, de 29%. Cifrele ar putea să arate şi posibile clivaje sociale care influenţează atitudinea asupra homosexualităţii.

Grupele de vârstă 15-19 ani şi 25-29 de ani au cele mai mari rate de intoleranţă, iar 50,5% din tinerii între 20 şi 24 de ani nu acceptă homosexualitatea. Coroborate cu rezultatele ultimului sondaj al Fundaţiei Soros în rândul elevilor,, cifrele sunt interesante pentru că arată că persoanele foarte tinere sunt mai intolerante, însă pe măsură ce aceşti tineri se maturizează, scade şi nivelul intoleranţei. Concluziile sunt că pe termen scurt vedem multă intoleranţă faţă de persoanele LGBT, însă pe termen mediu s-ar putea spune că lucrurile se mişcă într-o direcţie pozitivă, tinerii fiind mult mai toleranţi decât părinţii lor.

Violenţa împotriva persoanelor LGBT

This slideshow requires JavaScript.

Al doilea capitol al studiului Agenţiei pentru Drepturi Fundapentale a Uniunii Europene în rândul persoanelor LGBT creionează o imagine asupra violenţei pe care o îndură acest grup, precum şi a exemplelor de hărţuire cu care se confruntă aproape zilnic membrii acestei minorităţi. Studiul se uită nu doar la cazurile “oficiale” de violenţă, ci şi la cele care nu au intrat sub incidenţa legală, din diverse motive (printre care şi discriminarea în materie de legislaţie), atât în ultimele 12 luni, cât şi în ultimii cinci ani. În materie de hărţuire, întrebările se referă la incidente cum ar fi batjocora pe stradă, la muncă sau la şcoală. În cazul violenţei s-a încercat măsurarea efectelor fizice şi psihologice asupra persoanei, iar în cazul hărţuirii s-a dorit evaluarea efectelor psihologice şi emoţionale. La nivel european peste un sfert dintre respondenţi s-au confruntat cu violenţă fizică, grupul cel mai expus fiind cel al persoanelor transgender (34% din persoanele transgender au suferit din cauza violenţei în ultimii 5 ani).

  • România este la coada Europei când vine vorba de violenţa împotriva persoanele LGBT în ultimele 12 luni. Un număr de 522 de incidente violente pe mia de respondenţi a fost raportat. Peste jumătate din respondenţi au declarat că au fost victime ale violenţei fizice sau ameninţărilor. Numărul este dublu faţă de media europeană şi ne situează alături de Lituania ca fiind ţările cee mai violente împotriva persoanelor LGBT.
  • La nivel european, 39% din persoanele transgender au fost victime ale violenţei fizice şi/sau sexuale din cauza apartenenţei la acest grup. Acelaşi lucru este valabil pentru 37% din bărbaţii bisexuali, 25% din femeile bisexuale, 36% din bărbaţii gay şi 36% din femeile care se auto-identifică lesbiene. În totalul incidentelor violente, grupurile cele mai vulnerabile la violenţa sexuală sunt femeile bisexuale şi persoanele transgender. În România, 27% din incidentele violente rezultă în atacuri fizice, iar restul reprezintă ameninţări cu atacuri fizice.
  • Tot la nivel european majoritatea atacatorilor sunt bărbaţi (peste 80% din cazuri) care nu agresează de unii singuri, ci în grupuri, o treime dintre aceştia fiind adolescenţi, aproape jumătate dintre episoadele de violenţă având loc pe stradă sau în parcuri.
  • Doar 22% dintre actele violente sunt raportate la poliţie în Europa. Persoanele transgender şi bărbaţii gay sunt mai înclinaţi să raporteze la poliţie. În România rata de raportare e de doar 10%, ceea ce poate fi explicat prin lipsa de încredere a persoanelor LGBT că vor fi ajutate cu adevărat de autorităţi. Acest element trebuie coroborat şi cu faptul că nu foarte multe persoane LGBT sunt out, ceea ce reprezintă un impediment suplimentar (frica de a fi outed, frica de familie, de consecinţe la serviciu, etc). Interesant este că persoanele LGBT din Europa raportează mai puţin organizaţiilor LGBT, ceea ce reliefează nişte probleme sistemice ale acestor organizaţii, în materie de outreach.
  • Peste 20% din persoanele LGBT din România au raportat că au fost hărţuite datorită orientării sexuale sau a identităţii de gen, puţin peste media europeană, ceea ce ne situează pe la mijlocul clasamentului, lângă ţări ca Polonia sau Austria. România a înregistrat 1356 de incidente de hărţuire la mia de respondenţi, ceea ce arată că hărţuirea repetată este comună. Hărţuirea se manifestă în forma abuzurilor verbale, jignirilor şi a semnelor obscene. În 60% din cazurile din România hărţuirea a inclus insulte vorbale şi non-verbale. Din nou, agresorii sunt în mare parte grupuri de bărbaţi adolescenţi, care acţionează în public, pe stradă sau în parcuri. Doar 2% din respondenţii români au apelat la poliţie pentru a raporta hărţuirea.

Care sunt concluziile? Persoanele LGBT din România sunt vulnerabile când vine vorba de acte de violenţă şi de hărţuire, aceste episoade nu sunt, de obicei, raportate la poliţie, iar persoanele transgender sunt într-o mai mare măsură victime ale violenţei fizice şi sexuale. Majoritatea agresorilor sunt grupuri de bărbaţi, care hărţuiesc şi atacă cel mai des pe stradă. Organizaţiile LGBT, pe de altă parte, reprezintă doar într-o mică măsură un loc în care persoanele LGBT se simt în siguranţă pentru a-şi spune povestea, lucru cauzat, cel mai porbabil, de lipsa de fonduri suficiente pentru organizarea de campanii de outreach şi pentru angajarea unui număr suficient de consilieri.