1. Presupunem ca 7-10% din populatia Romaniei este LGBT. Vorbim de o cifra intre 1,5 milioane si 2 milioane.
2. Presupunem ca cel putin 5% din aceasta populatie gay ar iesi la vot in cazul unui candidat gay. Vorbim de 1 milion de voturi sigure, deci. La care mai adaugam si voturi heterosexuale.
3. Luam cifrele alegerilor europarlamentare si vedem ca vreo 30% din populatia cu drept de vot a iesit la urne. Putin peste 5 milioane.
4. Asadar… 1 milion de voturi pentru candidatul nostru din 5 milioane ar insemna 20%. Un procent enorm, care ar avea un impact major.
Cum ar trebui, deci, sa arate candidatul nostru?! Ar trebui sa fie un tanar (daca nu ma insel limita pentru candidatura e de 30 de ani), cu doctoratul dat, scolit. Imaginea acestuia ar trebui sa fie impecabila. Poate ca in acest caz costumurile Armani si-ar avea rolul. Discursul trebuie sa fie clar, concis, extrem de civilizat si coerent. Precizarea homosexualitatii acestuia trebuie sa fie intr-un comunicat de presa, la anuntarea candidaturii (dupa strangerea semnaturilor din toata tara). Platforma acestuia trebuie sa fie neaparat de stanga. Candidatul nostru trebuie sa se prezinte ca un independent.
Tanar, independent, inteligent. Acestea sunt ingredientele care ar putea sa-l duca pe candidatul gay in turul doi al unor eventuale alegeri prezidentiale.
Tocmai am terminat de urmarit doua documentare despre miscarea pentru drepturi gay in SUA, before and after Stonewall… Si dat fiind ca Romania se afla la stadiul din 1969 al Americii cand vine vorba de drepturile omului, se pare ca momentul prielnic declansarii unei miscari de masa poate oricand sa fie dupa colt.
De precizat, inca de la inceput, este situatia Romaniei. O tara in majoritate covarsitoare alba, ortodoxa, heterosexuala, de marime medie (ceea ce-i diminueaza drastic valentele revolutionare) in care discriminarea exista, dar nu este tratata. Tocmai de aceea tara noastra se afla intr-un soc cultural in fiecare an prin luna mai (GayPride). Pentru ca de vreo 150 de ani (de cand existam ca natiune) nu am pus niciodata problema intr-un mod argumentat, care sa aiba vreo legatura cu principii, in loc de cazuri izolate. Romania s-a trezit intr-o dimineata ca trebuie sa-si infrunte demonii. Rromii nu si-au cerut drepturile in strada, maghiarii nu si-au cerut drepturile in strada (momentul Tg. Mures din 1990 a fost o cu totul alta poveste), iar celelalte minoritati nu conteaza la un nivel vizibil. Iata ca gay-ii si lesbienele au facut-o.
Asadar… Momentum-ul exista, cum il manipulam?! Daca va amintiti bine, tinerii masoni pasoptisti care au organizat “pasoptu’” au fost scoliti la Paris. Au invatat cum se face o Revolutie direct de la sursa, de la Mama-Franta, pe care-o luam mereu ca model si pe care-am copiat-o in intregime cand vine vorba de model constitutional, birocrational, institutional etc. In aceeasi maniera organizatorii revolutiei noastre gay si lesbi trebuie sa invete procedeul revolutionar de la el de-acasa, din SUA. Prin urmare am identificat o serie de elemente NECESARE pentru acest proces:
1) Bani. Fara finantare nu poti face absolut nimic.
2) Mai multe organizatii pentru apararea drepturilor gay.
3) Elite. Trebuie creata o miscare puternica de elite care sa promoveze idealurile gay. Fara scriitori, fara profesori universitari, doctori, feministe, psihiatri nu poti s ainitiezi o astfel de schimbare. Este rolul acestei elite gay sa conceapa o platforma extrem de clara a revendicarilor LGBT. Deocamdata, singura elita romaneasca e D. Bucurenci. (haha)
4) Eroi. Pe scurt, avem nevoie d eun H. Milk. Avem nevoie de politicieni care sa fie deschisi gay care sa candideze intr-un colegiu uninominal fie pentru parlamentare, fie pentru Primarie, Consiliu Local sau orice alta functie. Avem nevoie de un singur om! Unul singur!
5) Martiri. Stiu ca s-ar putea sa sune cat se poate de crud, insa pentru a motiva comunitatea gay, avem nevoie de martiri. Avem nevoie de un Matthew Shepard, care sa declanseze un imens val de simpatie.
6) Manipularea oprobiului public/social. Vorbesc de o campanie media care sa puna accent pe discriminare si pe suferintele gay de zi cu zi. Prin aceasta atragi simpatie din partea heterosexualilor, dar reusesti in acelasi timp sa solidarizezi gay-ii. Din aceasta rezulta 7) Coeziunea grupului. Pentru a avea succes trebuie sa aplici o tactica agresiva care sa socheze grupul. Problema in cazul wannabegay-ilor este lipsa unui simt civic (problema cu care se confrunta mai toti romanii). Intrebarea vine: Chiar vor sa se complaca in propria situatie?!
8) Loialitate. Din partea celor care sprijina miscarea gay. Loialitatea este rezultatul direct al increderii… Loialitatea mai vine si din sentimentul general ca lupta nu se duce in zadar. Serviti, asadar, cu lingurita, victorii temporare.
9) Mobilizare. Nevoia de o masa de tineri capabili ca intr-o jumatate de ora sa iasa pe strazi in numar mare, gata sa protesteze si sa aiba curajul necesar unei confruntari cu politia.
10) Mesaje bine tintite si bine create: iubire, pace, homosexualitatea nu e un pacat, drepturile gay sunt drepturi umane etc.
Romania Libera a lansat o dezbatere pe tema homosexualitatii si a imaginii persoanelor LGBT in Romania. Primul articol (dintr-o serie) este decent scris, destul de informat si ataca diverse unghiuri ale problemei. Ceea ce am descoperit (pentru a cata oara) este aceelasi rau continuu pe care gay-ii de Dambovita reusesc sa-l faca intregii comunitati. Sofismul comportamental la care apeleaza 80-90% din gay-ii care sunt intervievati in Romania este urmatorul: eu sunt diferit, voi ataca “destrabalarea” gay-ilor, iar lumea va accepta gay-ii! Nimic mai gresit! Homosexualii si lesbienele trebuie sa se solidarizeze si sa inceapa sa se comporte ca un grup. A ataca incontinuu “fauna” gay nu va face decat sa sporeasca imaginea negativa asupra homosexualitatii! Stim, stim, toti care ajung in ziare sunt mironosite care stau cuminti in banca lor si nu au nicio legatura cu vreun club “de profil” sau cu vreo “curva” care sa le strice imaginea… Stim asta! Insa trebuie sa incetati cu prezentarea comunitatii ca fiind promiscua, superficiala si incapabila de stabilitate! In plus, din acest experiment am descoperit ca trebuie sa fii foarte atent ce spui unui jurnalist, caci acesta va intelege ce vrea!
In aceasta a doua parte a povestii despre homosexualitate si homosexuali imi propun sa lansez o provocare:cum am fost discriminat ca gay in Romania anilor ’90 si ’00(iar pentru cei care au experimentat discriminarea si inainte de Revolutie, se pun si anii ’70, ’80)?! Ideea vine de la o fidela comentatora/cititoare a blogului care m-a facut sa realizez ca pentru a sensibiliza majoritatea heterosexuala, este necesara o scurta instructie. Este necesar ca heterosexualii (dar si homosexualii intr-o anumita masura) sa stie ca viata nu este mai usoara atunci cand te dezvolti ca tanar si incerci sa urci pe scara sociala ca adult purtand “stigma” homosexualitatii…
Cu discriminarea ne intalnim zilnic. Ca gay, ca romani in Occident, ca tigani, ca negri, ca asiatici, ca femei, ca necasatoriti, ca limitati biologic la reproducere, ca persoane cu dizabilitati, ca saraci (vs bogati), ca inteligenti (intr-o mare de tampi), ca tineri, ca incepatori, ca ambitiosi, ca valorosi, etc. Lista motivelor discriminarii este lunga.
Sa ne axam, deci, pe cazul singular al homosexualitatii. Pornind din copilarie, cand modelul UNIC care ne este servit ca fiind “normal” si “corect” – familia nucleara formata din tata (figura puternica, capabila sa genereze venituri pentru familie) din mama (care trebuie sa stea acasa, sa aiba grija de gospodarie si de copii) si fiu/fiica (caruia trebuie sa-i placa fetele/baietii) si continund cu adolescenta, perioada a descoperirii propriei sexualitati si a transformarilor majore la nivel hormonal, social si (mai ales!) psihic.
Adolescentul anilor ’90 este supus unei presiuni continui din partea grupului in care se invarte, din partea scolii (sa nu uitam fatidicele ore de religie in care homosexualitatea este discutata si condamnata constant), din partea profesorilor, a parintilor. In momentele in care tinerii incep sa-si dea intalniri, sa flirteze, sa se sarute, sa se tina de mana, sa faca sex, adolescentul homosexual stie ca nu poate sa impartaseasca “negrul” secret cu nimeni. Nici vorba de a-si face prieteni gay/lesbi in liceu sau in afara lui. Adolescentul nostru gaseste adeseori o alternativa in masturbare (la care adaugam sentimentul de vinovatie-datorita amintitului model impus de familie si societate).
Un caz extrem de trist despre care am citit recent era acela al unui tanar de 17 ani care, dezorientat fiind, a apelat unul din numerele de telefon care se gasesc in WC-urile publice (“anunturi matrimoniale”). Neavand acces la informatie, habar nu avea de metodele diverse de protectie impotriva BTS-urilor. O simpla partida de random sex cu un barbat mai in varsta l-a costat viata. Fusese infectat cu HIV. Tragedia nu poate fi descrisa in cuvinte. De asta amintesc mereu in textele mele despre clandestinitatea in care traiesc homosexualii romani. Aceasta clandestinitate este vie. Blind-date-urile gay-ilor nu sunt o simpla intalnire cu cineva necunoscut, sunt un roller-coaster in care adesea violul, bolile, lipsa optiunilor (chiar iti place de cel cu care vei face sex prima data?) sunt la ordinea zilei.
Adolescentul gay se mai vede obligat sa fie mereu vigilent, sa-si cenzureze limbajul, sa transforme mereu sexul iubitului, sa-i dea nume feminine, sa inventeze povesti despre sex salbatic, sa aiba o atitudine “macho”. Nu poate in niciun caz sa faca vreo greseala cand vine vorba de felul in care se imbraca, se piaptana sau paseste. In cazul in care greseala se iveste, cuvinte ca “poponar” vor fi cele care-l vor defini. Va fi stigmatizat, injurat, adesea batut. Va fi izolat social, va fi “pedepsit” moral de catre familie (“ai facut de rusine familia”). Acelasi adolescent va simti mereu dorinta de a-si face coming-out-ul fata de parinti. Insa s-ar putea sa nu aiba curajul. Roata nebuna a evenimentelor il va impinge sa aduca acasa fete care nu-l atrag social, doar pentru a-si multumi parintii…
Povestea copiilor revoltelor din 1969 de la Stonewall e elocventa si poate fi adeseori aplicata si cazului romanesc. Putini sunt cei care cunosc cine erau cei care frecventau Stonewall Inn (barul de unde a pornit totul). Erau tineri care isi facusera coming-out-ul si care ajunsesera pe strazi, fiind prigoniti de familie si comunitatile in care traiau. Erau tineri care se prostituau si care-si riscau viata zilnic. Fie prin riscul contractarii unor boli cu transmitere sexuala, fie prin desele razii pe care politia le facea in cartierele frecventate de gay. Ucisi cu bestialitate de politisti, violati cu diverse obiecte, netratati de niciun spital, in imposibilitatea de a fi acceptati la vreo scoala sau de a fi angajati de vreo companie serioasa, acesti tineri nu aveau niciun viitor. Singurul lor viitor era supravietuirea in urmatoarea zi. Privind in urma, teoreticieni ai homosexualitatii au identificat, de altfel, o generation gap intre generatia Stonewall si generatia homosexualilor de astazi, in care diferentele sunt evidente. Insa raportat la cazul Romaniei, anii ’70 americani au reprezentat anii ’90 romanesti.
Maturizandu-se, gay-ul povestii noastre va parveni pe scara sociala, isi va lua un job si va migra probabil spre orase mai mari ale tarii. Va continua sa-si duca viata sexuala in clandestinitate. Va duce, practic, o viata paralela. Sociologii vorbesc de o front stage si backstage. Front-stage-ul acestuia va fi complet artificial si bazat exclusiv pe frica combinata cu un sentiment de angoasa si de tensiune totala. Va trebui sa ia parte in glume sexuale exclusiv heterosexuale, va trebui sa-si gaseasca o “falsa” iubita si va fi incapabil de apropiere sociala.
La un moment dat va trebui sa aleaga. Daca isi va face coming-out-ul sau nu. Il amanase inca din adolescenta, insa poate acum momentul era propice, datorat probabil independentei financiare de care dispune. Personal, nu ii condamn pe cei care aleg sa-si continue paralelele vieti. Pentru ca nu toata lumea are forta necesara pentru a indura injuriile, barfele, problemele care se ivesc dintr-un coming-out. Pierderea unor prieteni, incapacitatea de a fi promovat, tensiunea la intalnirile casual cu diversi colegi de serviciu sau cunostinte, renegarea din partea familiei etc. Nu, nu toata lumea are puterea sa treaca peste toate aceste inconveniente.
Ar mai fi de adaugat, pe langa clandestinitate, lipsa informarii, presiunea sociala, si lucrurile pe care multi heterosexuali le iau ca fiind banale: gasirea unui partener (drama gay-ilor este una reala si interiorizata; a gasi o persoana cu care sa fii compatibil, sa ajungeti la un nivel ridicat de intimitate, sa inchegati o relatie bazata pe respect si pe stabilitate emotionala) sau exprimarea afectiunii in public (sarutul, tinutul de mana, imbratisarile-toate acestea sunt limitate la spatiul strict al propriului dormitor, unde perdelele sunt trase, iar lumina stinsa-nu doar la modul figurat).
Intr-un final multi dintre gay-ii povestii noastre se trezesc la 50-60-70 de ani singuri. Cu o grimasa pe obraz realizeaza ca nu au atins maximum nici pe plan sentimental, nici pe plan profesional. Au fost tinuti in loc de aceeasi stigma sociala: homosexualitatea. Tristi si lipsiti de alternative, vor gasi adolescentii gay (aceeasi descrisi mai sus) aflati in dificultate finaciara si “brambureala” emotionala. Si povestea sugar-daddy-lor continua, iar banii si sexul vor fi singurele monede de schimb. Iar la sicriul gay-ului nu vor fi nici flori, nici felicitari, nici cineva care sa planga. Va fi doar un nor negru. Va fi un refuz din partea Bisericii de a performa ceremonia de inmormantare, va fi aceeasi stigma care apare redundant in vietile noastre…
Am realizat (pentru a cata oara!?) ca m-am nascut in epoca gresita… Cum sa nu-ti tresara inima cand o asculti pe Joplin?! Ati simtit vreodata un sentiment de fericire care te cuprinde si-ti vine sa plangi si s arazi in acelasi timp? Ati simtit vreodata ca nu puteti exprima un sentiment mult prea nobil?! Ei bine, asta simt eu cand ascult asa:
In zilele de 27-28 iunie 1969 pe strazile din New York o noua miscare se nastea. O populatie obligata sa traiasca in anonimat si stigmatizata social a spus: Ajunge! Incepand de astazi vom fi respectati! Vom riposta! Revoltele de la Stonewall au reprezentat inceputul miscarii de recunoastere a homosexualilor si lesbienelor. O mana de oameni (tineri sau nu) au avut curajul sa lupte cu un stat politienesc si sa se revolte impotriva “oranduirii”. O mana de homosexuali care, impinsi de la spate de miscarea pentru drepturi civile, a preluat o idee si a transformat-o in fapte.
19 ani mai tarziu, pe 27 iunie 1988, ma nasteam eu. Un gay in Romania. Un gay care avea sa devina un tanar incapatanat si pentru care timpul nu are rabdare. Un tanar care a jurat sa nu-si paraseasca tara, insa nu a luat in calcul o variabila posibila: iubirea. Poate suna patetic, mai ales intr-un articol care-si propune sa abordeze probleme spinoase, insa iubirea este reflexia ideii de perfectiune. Iubirea comprima in sine un summum de valori divine (daca vreti), universal valabile, asupra carora nu avem niciun control. De aici si variabila (necalculabila) a iubirii.
O lume exclusiv masculina. Conceptia asupra homosexualitatii descrie o serie de frustrari ale “cetatenilor” societatii in care traim si isi au radacinile intr-o dominatie completa a masculinului asupra femininului. Marvin Harris a vorbit in 1977 despre o simplificare a statutului barbatilor si femeilor in cadrul societal la un simplu scop: razboiul. Aflata intr-o continua lupta, omenirea trebuie sa se conserve. Fiecare civilizatie incearca sa se pregateasca cat mai bine pentru un iminent razboi. Ei bine, la nivelul inconstientului popular, inegalitatile dintre cele doua sexe vin exclusiv din pregatirea pentru razboi. Femeile sunt inferioare din punct de vedere al fizicului, activitatea lor economica (deci independenta lor) este redusa, iar faptul ca trebuie sa prezinte (la nivel social) o imagine maternala (deci sensibila) le dezavantajeaza. Prin urmare, nu sunt pregatite pentru razboi. De aici statutul lor diminuat si redus la o subordonare fata de masculin. Teoria lui Harris poate parea usor hazardata, insa daca ar fi sa derulam inapoi filmul existentei umane, observam cu usurinta o lupyta continua pentru resurse si pentru dominatie. Barbatii se domina intre ei, iar femeile sunt dominate la randul lor de dominatorul suprem si de cel dominat de catre dominatorul suprem. Din aceasta idee rezulta foarte clar conceptuld e homosexualitate la nivelul psihologic al maselor. Tot de aici rezulta si explicatia de ce barbatii (str8) tind in general sa fie mai homofobi.
Karl Marx, pe de alta parte, argumenta influenta masculinului asupra femininului din perspectiva societatii moderne, capitaliste. El spunea ca fundatia societatii moderne este formata din proprietate privata, ideea de stat-natiune si familia nucleara (tata+mama+copil). Ideea si logica lui Marx sunt cat se poate de corecte. Daca in societatea primitiva egalitatea intre indivizi era un lucru comun si reprezenta singura lege, odata cu aparitia proprietatii private au aparut si conceptul de mostenire. Cine anume va prelua proprietatea?! Caci lacomia indivizilor nu se limiteaza doar la perioada de “vietuire” propriu-zisa, ci se extinde si la o dupa-moarte clar stabilita. Din dorinta de a “perpetua” propria proprietate privata, indivizii au creat familia nucleara, in care barbatul insemineaza femeia, care ii “produce” un copil, mostenitor de drept al proprietatii. Odata cu aparitia statului-natiune au fost create si normele necesare mostenirii si transmiterii proprietatii. Constructia sociala ulterioara odata declansata nu a mai putut fi oprita, iar valorile patriarhale ale bunurilor de drept s-au manifestat tot mai acut intr-o perioada scurta de timp. Din teoria lui Marx ar rezulta ca odata eliminata proprietatea privata si egalizarea indivizilor, inegalitatile dintre genuri ar disparea. Mai mult, odata disparute stereotipiile si ideile despre masculin (ca plus infinit), homosexualii ar fi integrati in societate ca un simplu mecanism de auto-reglare sociala atunci cand populatia creste prea mult, iar resursele sunt limitate. Un exemplu elocvent (si practic) in acest caz este cazul Coreei de Nord, care “tolereaza” homosexualitatea ca pe o parte a societatii.
Homosexualitatea-cazuri antropologice izolate. Foarte putine lucruri se stiu despre homosexualitatea din timpuri antice. Exceptand relatiile homosexuale din cetatile grecesti, informatiile despre acest gen de relatii sexuale (si nu numai) sunt minimale. Insa exista o serie de “antecedente” care reconfigureaza, intr-un fel harta identitatii sexuale a umanitatii. Iata, deci o lista cu societati antice care prevedeau casatorii intre gay: eschimosii Koniag (N Candei), amerindienii (triburi: Klamath-zona Vancouverului de azi, Anchomavi-zona San Francisco-ului de azi, Arapaho-centrul SUA, Navaho, Warao-Venezuela de azi), populatiile est-siberiene (Yakut, Chukchi, Koriak, Kamchadal), populatii din arhipelagul indonesian (Iban), populatii africane (Siwans-N Libiei de azi, Zande-Guineea Ecuatoriala de azi, Lango-Kenya de azi). Avem, prin urmare, o serie de triburi in care homosexualitatea reprezenta o alternativa legitima la un soi de familie primitiva.
Drepturi vs. libertati. Cu toate ca am mai vorbit despre diferentele de fond dintre cei doi termeni, cred ca acestea trebuie reiterate. Libertatile sunt o conditie naturala, pe cand drepturile sunt o creatie artificiala, a statului, pentru a genera mai multa egalitate sociala. Odata creata societatea moderna, libertatile au ramas aceleasi (cu privire la opinie, spiritual, valoric, personal, etc), insa drepturile au crescut proportional. Este adevarat, adeseori drepturile se suprapun peste libertati, ca o confirmare a lor sau o forma de protejare a alor. Insa o serie de drepturi reprezinta, de fapt, o aditie la libertati. Scopul unic al statului devine, asadar, garantarea de drepturi pentru indivizi, pentru a putea acumula proprietate pornind de la acelasi nivel (ca nu se intampla chiar asa e o alta discutie, despre imperfectiunile Statului). Iar atunci cand in lupta pentru acumulare de proprietate apar necunoscute, iar cruzimea naturala umana se dezvolta, rolul Statului devine acela de a proteja. Cum asa?! In procesul de selectie naturala elaborat de Darwin si exprimat atat de bine in societatea in care traim, nu putem lasa ca hiena mai slaba sa fie mancata de hiena mai puternica. Impreuna mananca gazela sau cea mai puternica mananca gazela iar cea mai slaba moare de foame. Insa niciodata animalele din aceeasi specie nu trebuie sa se ucida reciproc. In cazul omului situatia e mai complicata. Tocmai pentru ca se bazeaza pe ratiune si nu pe instinct, omul isi permite adesea sa loveasca in membrii din aceeasi specie. Prin aceasta procesul de selectie naturala umana este mai violent, iar aceasta violenta ar insemna, de fapt, o graduala autodistrugere a speciei. De aici si necesitatea aparitiei statului ca organ reglator care sa tina in viata specia umana. Problema in cazul homosexualitatii este interactiunea Stat-homosexuali si rolul homosexualilor in procesul de selectie naturala al umanitatii.
Ce drepturi cerem?! Drepturile pe care homosexualii le cer reprezinta un soi de egalizare si recunoastere sociala. Prin acordarea de drepturi homosexualilor, homosexualitatea in sine este recunoscuta ca un fapt social, ca o parte integranta a societatii, iar indivizii homosexuali sunt admisi ca avand un rol esential in dezvltarea sociala a umanitatii. Drepturile sunt simple si reprezinta, de fapt, o reparatie (istorica): drept de casatorie, drept de adoptie, drept la vizite in spitale, drept de a imprumuta ca parteneri, dreptul de a face parte din armata unei tari, drepturi de imigratie etc.
“Restul sunt doar detalii”. Un argument adesea adus de “activistii” gay si de str8-ii gay-friendly este ca nu conteaza orientarea sexuala a unei persoane, ci activitatea sa pe plan social. Pe scurt, nu identitatea sexuala te defineste, ci identitatea personala. Sunt oarecum impotriva acestui argument, in conditiile in care identitatea personala cuprinde in sine identitatea sexuala. Ne palce sau nu, faptul ca suntem atrasi (dpdv emotional, sexual) de persoane de acelasi sex are o profunda influenta asupra noastra si asupra definirii noastre ca indivizi. A ignora aceasta parte a unui homosexual (anume criteriul fizico-cultural) inseamna a-l supune unei heteronormativitati inutile, a perpetua homofobia latenta. A ignora homosexualitatea unui homosexual inseamna a NU VREA sa stii ca e homosexual si ca face sex cu barbati (in cazul gay-ilor), cu fete (in cazul lesbienelor) sau si cu baieti si cu fete (in cazul bisexualilor). A nu vrea sa stii detaliile atractiilor celui de langa tine inseamna ca esti deranjat, de fapt, de alegerile in materie sexuala ale acestuia. Iar solutia pentru homofobie nu este nicidecum ignoranta, ci recunoasterea si acceptarea (ulterior). La fel cum nu trebuie sa ignoram culoarea unui individ, nu trebuie sa ignoram nici caracteristicile sale cand vine vorba de identitate sexuala.
Personalitati gay. Cu privire la punctul de mai sus, “restul sunt detalii”, personalitatile gay reprezinta un exemplu elocvent. Adeseori activistii gay incearca sa contracareze homofobia prin cazuri concrete de gay ale caror opere sunt apreciate la nivel mondial. Leonardo da Vinci, Michelangello, Platon, Socrate, Truman Capote, Oscar Wilde etc. Mesajul transmis este unul simplu: asa-i ca nu stiai asta? Si cu toate acestea ii apreciai pe cei de mai sus. Ce mai zici acum? Capcana personalitatilor gay este una in care multi se aventureaza. Cu toate ca (spuneam mai sus) homosexualitatea unui homosexual trebuie recunoscuta, a pune in relatie opera cu orientarea sexuala a unui artist nu face decat sa genereze si mai multa homofobie. Un exemplu avem aici.
Reverse discrimination. Adica discriminare din partea homosexualilor catre heterosexuali. Incercand sa se explice pe sine, incercand sa creeze un curent care declara sus si tare: “gay=good”, gay-ii se gasesc in situatii la limita in care heterosexualitatea este prezentata ca fiind o manifestare, sa zicem, “contra-naturii” iar toti heterosexualii sunt homofobi. Iar a fi heterofob devine un mod de exprimare. Personal, nu cred in reverse discrimination. Pentru ca discriminarea in sine trebuie sa aiba niste elemente esentiale de stigmatizare si izolare sociala, discriminarea “inversa” nu exista, caci manifestarile heterofobiei sunt minimale, strict la nivel individual sau la nivel de organizatie gay (care, sa recunoastem, nu sunt multinationale care pot influenta vietile a sute si mii de indivizi)
P.S.: Uneori imaginile exprima mai bine de ce ne incapatanam sa existam:
Aflam din EVZ ca a murit Matei Calinescu. Sa se-odineasca in pace. Eu i-am citit cu placere cartile. Am luat-o ca reper pe cea despre I.P. Culianu (am un soi de fetis cu acesta) si Eliade. I-am mai citit destul de des articolele din revista 22 si din Romania Literara. Un intelectual in adevaratul sens al cuvantului.
Putina lume stie ca Romania si Chad sunt singurele tari din lume care au acelasi steag. Identic. Romania a adoptat actualul steag imediat dupa Revolutia din ’89, cu mult timp dupa ce Chad-ul si-a castigat independenta si a adoptat ca simbol cele trei culori, rosu, galben si albastru. Drept urmare a hilarei situatii, steagul romanesc se afla in ilegalitate, conform normelor internationale! Insa aici isi dovedeste incompetenta Organizatia Natiunilor Unite, o institutie aflata in moarte clinica, a carei rol este de a exista si atat. Nici macar la nivel simbolic ONU nu mai reprezinta nimic. Ne amintim, desigur, cu totii, de deja celebrul scandal al deturnarii de fonduri de catre Koffi Anan, fostul Secretar General. Putem spune, cu tristete chiar, ca mandatul lui Anan a fost unul dezastruos pentru ONU, in care aceasta institutie si-a incetat existenta, la scurta vreme dupa votul din Consiliul de Securitate cu privire la razboiul din Irak. In conditiile in care ONU nu poate obliga o tara mica (Romania) sa-si schimbe steagul, la ce te poti astepta in cazul unui razboi?! Reunind majoritatea tarilor din lume, ONU valoreaza zero. Atata timp cat nu are nicio putere efectiva asupra membrilor sai, ONU nu va lua nicio actiune concreta. Membre ale ONU sunt tari in care drepturile omului sunt incalcate flagrant, la fel cum un statut egal il au si tarile de cel mai inalt rang democratic. Si totusi oameni mor zilnic pentru ca sunt homosexuali, albi, negri, evrei, musulmani, crestini, bogati, saraci, jurnalisti, curajosi, indisciplinati. Ne amintim, desigur, de masacrul de la Srbrenica sau de macelul din Rwanda. ONU a fost un spectator platit din banii nostri pentru a “autoriza” crime.
Care ar fi solutia?! Eu zic ca ar fi doua. Una ar fi ca organizatia pentru mentinerea pacii in lume sa-si abandoneze principiile si sa-si creeze o armata proprie. Alta ar fi desfiintarea ONU. Ce punem in loc?! Asta e adevarata provocare!
Pe 7 noiembrie 2009, la Luckman Fine Arts Complex Lizz Wright va sustine un concert asteptat de sute de oameni, fiind o rara aparitie in spatiul cultural californian. Personal, eu am fost uimit de calitatile acesteia si de vocea ei. Asadar, daca din intamplare va veti afla prin preajma, nu ratati concertul! Pana atunci, va ofer o mostra.
Dupa ce Elena Basescu a iesit europarlamentar pe baza principiului “primele 10 voturi PDL”, incep sa iasa la iveala manariile datorita carora aceasta nulitate, aceasta zoaie de Dobrogea a ajuns in Parlamentul European. In conditiile in care sute de studenti termina anual facultatile de stiinte politice, in conditiile in care se mai gasesc oameni inteligenti pe meleagurile romanesti, aceasta fatuca isi permite sa sfideze o intreaga societate. Aflam din EVZ ca statul roman, recte Camera Deputatilor i-a platit Elenei Udrea aproape 6.000 de lei pe luna pentru sediul acesteia de parlamentar. Insa din bunavointa excesiva a donat acest spatiul Elenei Basescu. Pe scurt, tupeul nu are limite in cazul acestor doua curve de Plescoi! Pe banii statului, Udrea isi permite sa faca gesturi de caritate! Mai mult, jegul uman nu se opreste aici… Aceasta spune ca ea ocupa respectivul sediu, insa ocupa doar 20 mp din cei 60 mp! Pai, atunci, doamna Udrea, nu ar trebui sa plateasca statul pentru un sediu mai mic, de 20 mp, daca se poate si asa?! Pe mine inca ma revolta tupeul pedelistilor si al clanului mafiot Basescu. Folosind sintagma: “Si ce daca!”, acest partid a ajuns sa depaseasca orice limita a bunului simt si a legalitatii… Cum este posibil ca nimeni sa nu faca nimic?! Cum e posibil ca Traian Basescu, Elena Basescu, PDL sa nu fie sanctionati de electorat?! Romanii sunt chiar tampiti?
Gasim un articol in EVZ… Cu o singura observatie: tam-nesam, la mijlocul articolului autorul scrie trei randuri despre homosexualitate. Cu ce scop? Niciunul. In rest articolul e extrem de interesant si prezinta “puritania” romanilor dintr-un alt unghi. Mai are si cateva puncte spumoase, despre sexualitate in lume…
Vineri, 19 iunie 2009, Goran Bregovic a sustinut primul sau concert pe Coasta de Vest, la Centrul Cultural UCLA Live. Centrul este unul impresionant, cu un buget de 25 de milioane de dolari pentru reprezentatii, 4 milioane de dolari pentru salariul directorului si 6 milioane de doalri pentru calatorii ale directorului pentru a descoperi noi talente din intreaga lume. Situat in campusul UCLA din Bel Air, Los Angeles, UCLA Live a gazduit anul acesta voci incredibile ca Joan Baez sau Cesaria Evora.
Concertul lui Goran Bregovic a avut loc in Royce Hall, un teatru cu 1800 de locuri. Locuri ocupate de multi sarbi, insa si de americani interesati de muzica balcanica si de ritmurile Europei de Est. Goran Bregovic a demonstrat inca o data (daca mai era nevoie) ca este un artist complet, ale carui posibilitati creative si muzicale sunt nelimitate. Combinand ritmurile tiganesti-orientale cu putin flamenco si muzica religioasa, Bregovic a surprins in noul sau album, “Alcohol” esenta balcanismului. Si m-a facut sa realizez, subit, originalitatea muzicii sale… Unic in spatiul muzical mondial, acesta a prezentat Occidentului trairi, evenimente, suferinte cum numai sarbii stiu a le exprima. In acelasi timp m-a facut sa fac diferenta intre fanfara si orchestra. Fanfara, acest element specific doar spatiului balcanic incadreaza perfect elementele de muzica clasica cu cele de muzica populara.
Schimband mereu ritmicitatea concertului, trecand de la muzica vesela de nunta la muzica trista, pentru inmormantari, G. Bregovic a confirmat ciclicitatea muzicii, ca element esential in viata indivizilor. Nunta este inceputul, moartea este sfarsitul. Pe langa deja faimoasele Ederlezi si Kalashnikov, cantaretul bosniac a adus la Los Angeles melodii noi, care abordeaza balcanismul in insasi esenta sa, aceea a ironiei, a veseliei, a eclectismului si a superficialitatii. Nimic mai incantator! La fel de incantator aproape ca sutele de privitori din sala care, desi aflati intr-un teatru respectabil, nu s-au sfiit sa se ridice de pe scaune si sa danseze!
Aflam cu surprindere ca procurorii au inceput urmarirea lui Victor Alistar, nimeni altul decat directorul Transparency International! Ciudat sau nu, Agentia Nationala pentru Integritate (ANI) a gasit nereguli in declaratiile de avere ale sale si ale sotiei sale… Insa ironia nu se opreste aici: cu ceva luni in urma, Victor Alistar era considerat favorit la preluarea conducerii ANI, aceeasi institutie care acum il urmareste pentru fals intelectual! Se pare ca a inceput curatenia in cadrul societatii civile!
Sa urmeze Monica Macovei, cea despre care am aflat ca are 6 terenuri, 5 imobile, 7 conturi bancare si care a incasat de la UK University din Skopje, Macedonia, pentru o singura conferinta, 104000 (una suta patru mii) euro?!
Aflam cu surprindere ca procurorii au inceput urmarirea lui Victor Alistar, nimeni altul decat directorul Transparency International! Ciudat sau nu, Agentia Nationala pentru Integritate (ANI) a gasit nereguli in declaratiile de avere ale sale si ale sotiei sale… Insa ironia nu se opreste aici: cu ceva luni in urma, Victor Alistar era considerat favorit la preluarea conducerii ANI, aceeasi institutie care acum il urmareste pentru fals intelectual! Se pare ca a inceput curatenia in cadrul societatii civile!
Sa urmeze Monica Macovei, cea despre care am aflat ca are 6 terenuri, 5 imobile, 7 conturi bancare si care a incasat de la UK University din Skopje, Macedonia, pentru o singura conferinta, 104000 (una suta patru mii) euro?!
Ma enerveaza heteronormativitatea de care ma lovesc zilnic. Stereotipiile care definesc societatea in care traim ma revolta.
1. Daca esti gay nu-ti plac sporturile. Chiar daca nu practic niciun sport, joc zilnic pe computer Football Manager, unul dintre cele mai bune jocuri create vreodata! Am fost un fan inrait al acestui joc de prin 2005. Dat fiind ca este “ajustat” la realitate, sunt mereu la curent cu transferuri, cu echipe, cu statistici despre “sportul-rege” (cum unii impostori il numesc). A fi gay nu exclude a avea o pasiune pentru sporturi. N.B.: A fi slim (as opposed to muscly) nu exclude de asemenea a-ti placea sporturile.
2. Daca esti gay nu-ti place muzica rock. In tineretea mea (liceu) ascultam Therion, Travka, Cradle of Filth, My Dying Bride sau Haggard. Acum nu mai am timp de muzica si am descoperit ca chiar pot trai fara muzica!
3. Daca esti gay nu esti credincios. Din intamplare eu sunt gay si nu cred in Dumnezeu, insa asta nu face o regula.
4. Daca esti gay nu admiri frumusetea feminina. Adeseori ma trezesc pe strada, prin restaurante sau la scoala holbandu-ma efectiv la fete la care NU ai cum sa te uiti. O observatie totusi: chiar nu mi se par atragatoare fetele sluty, care nu au nimic din acel “sweet and innocent” in ele…:D
5. Daca esti gay ai dorinte sexuale mai dese decat in cazul str8-ilor. Chit ca sunt gay, nu cred ca am o viata sexuala care depaseste vreo norma a bunului-simt.
6. Daca esti gay, urasti lesbienele. Am avut prietene lesbiene in Bucuresti si adesea ma gasesc in situatia in care ma supara indiferenta cu care acestea sunt tratate de catre comunitatea LGBT. Mai mult, se pare ca IQ-ul lesbienelor mioritice il depaseste de multe ori pe cel al gay-ilor.
7(*). Citesc zilnic blogul enervat.wordpress.com Este al unui gay din Republica Moldova. Imi ofera o perspectiva mai clara a lucrurilor si a libertatilor pe care le am. Ma intristeaza sa vad ca politia inca ii haituieste pe gay in RM si ca frica si clandestinitatea sunt sentimente/stari reale.
Decretez, prin urmare, zi de doliu national. In opinia mea, dupa ce Marcel Duchamp a intors pisoarul si l-a numit fantana, arta nu a mai existat. Sa ma explic.
In primul rand trebuie precizat ca pentru a activa in domeniul artei, daca nu esti cel mai bun, atunci nu esti deloc. Nu poti face arta de cartier si sa fii cu adevarat un artist.
In al doilea rand trebuie precizat scopul artei: sa inoveze, sa revolutioneze. Iar aceste lucruri nu se pot face fara soc. Prin urmare, arta trebuie sa socheze, pentru a conta. Iar arta socului nu se refera la o Romanie pictata in forma de vagin, ci se refera la a aduce un aer nou, o noua interpretare, o revalorizare, o daramare a ceea ce e considerat “sacru”, o reconfigurare.
In al treilea rand, arta a murit. Nu mai socheaza. Nici un penis imens, nici un laptop inserat intr-o pictura, nici niste mate de pisica nu mai socheaza. Lumea a ajuns la o saturatie de ordin moral (daca vreti) si situational si prin urmare existenta si anti-existenta au ajuns sa fie, de fapt, complementare. Warhol si miscarea pop au fost doar o palida zvacnire a artei, asemeni puiului fara cap. Astazi, artele vizuale nu inseamna decat cinematografie. Actorii de filme ajung vedete de teatru si musicaluri, ecranizarile scriitorilor au mai mare succes la public decat cartile in sine, televiziunile preiau “mituri” de genul Mona Lisa si transforma pictura in comert si doar atat. Pictura de astazi pe care o vedem expusa in muzeele din intreaga lume este atat de redundanta incat te intrebi daca mai are vreun rost sa pictezi. Pictura de astazi se defineste simplu: un tablou imens, negru, cu o dunga in mijloc, intitulat “Untitled”… Ce-ar mai fi de zis, exceptand ca arta a murit?
“Primul personaj cu care m-am identificat cand eram copil a fost Raskolnikov al lui Dostoievski.”
Octavian lanseaza o noua provocare. Ce carte sunt? Daca as fi arogant (ceea ce sunt) as zice ca sunt Biblia. Daca as fi realist, mi-ar fi greu sa gasesc numai o carte. Sunt mai multe. De la Crima si Pedeapsa lui Dostoievski pana la Metamorfoza lui Kafka, la singuratatea patriarhului lui Marquez, la copilul din Elogiu mamei vitrege al lui Vargas Llosa, la batranul lui Hemingway, la K. al lui Coetzee. Toate cartile de mai sus nu sunt o simpla dorinta despre cum as vrea sa fiu, ci demonstreaza ca sunt (suntem, in genere) un summum de trairi si dorinte, de evenimente si bulversari zilnice.
“Al doilea personaj in care m-am identificat cand eram adolescent a fost baiatul din America lui Kafka.”
Citesc aici despre executiile homosexualilor din Iran si despre “metode” inumane de ucidere a homosexualilor. Si realizez ca natura umana este imprevizibila, iar balanta tinde spre a o defini ca fiind intrinsec rea, nicidecum rezultatul “coruperii” de catre societate. De ce? Pentru ca atunci cand ai putere, ai si optiune. Atunci cand esti calaul unor homosexuali, poti alege sa-i ucizi instantaneu, fara prea multa suferinta sau sa-i chinui si sa-i umilesti. Fie ca e vorba despre nazistii lui Hitler, fie ca e vorba de americani sau irakieni, toti soldatii au dat dovada de cruzime excesiva. A incleia anusul gay-ilor si a le da laxative pentru a muri in chinuri groaznice nu este ceva banal. Este rezultatul mintii umane, al unui intelect pervers, incapabil de ratiune. Nu exista cuvinte pentru a-mi exprima frustrarea si mania pe care le simt in aceste momente. Sunt manios pe aceasta fiinta murdara numita om, sunt frustrat caci nu pot face nimic.
Mai mult, enervant.wordpress.com pune problema intr-o maniera destul de logica, intr-o lumina noua, zic eu, la care nu am avut ocazia sa reflectez. Sa o luam cu pasi marunti.
Conform doctrinei Bush (junior), avem in lume vreo cateva tari (nici zece) care fac parte din Axa Raului. Coreea de Nord, Iran, Bolivia, Libia, Cuba si Siria. Din totalul de peste 200 de tari, doar vreo 6 sunt dictaturi absolute, unde drepturile omului sunt frecvent incalcate. Cu toti stim ca nu acesta e adevarul (absolut), insa acceptam conventia. Numai ca aceste tari fac parte din ONU, cel mai inalt for international. Prin urmare, ca membri, aceste tari pot fi sanctionate.
Adeseori auzim, deci, de homosexuali schingiuiti, tratati intr-o maniera inumana. Auzim de moartea unor homosexuali, prin executie. Cu toate acestea, ONU nu intervine in niciun fel. Aceeasi ONU care nu a intervenit in Rwanda si care a ajuns o institutie mincinoasa, corupta, lipsita de credibilitate si legitimitate. Intr-adevar, zic eu, homosexualii sunt una din ultimele minoritati tratate ca inferioare in intreaga lume.
Care sa fie cauza acestui tratament si a ignorantei ONU? Ei bine, homosexualitatea nu este o rasa. Nu este imediat identificabila, nu are statistici clare, iar stigma sociala este incomparabil mai mare comparata cu stigma rasiala. Pe scurt, homosexualii sunt cea mai de jos categorie umana, conform majoritatii. Prin urmare, nu are dreptul la drepturi. Izolati social si urmariti de o ura patologica, homosexualii trebuie sa duca o lupta continua si din ce in ce mai accentuata pentru a fi recunoscuti. Faptul ca doar 7 state din peste 200 recunosc homosexualii ca fiind egali cu heterosexualii ar trebui sa fie un semnal de alarma pentru comunitatea gay. O comunitate care este formata din minimum 500 de milioane de oameni. Repet: 500.000.000! Imaginati-va cate ar putea face acest grup imens de oameni.
Cred ca e datoria noastra sa luptam, caci daca nu o vom face noi, atunci nimeni nu va prelua initiativa. Trebuie sa intensificam cercetarile pentru identificarea cauzei homosexualitatii (cu accent pe partea biologica, ereditara a acesteia), trebuie sa iesim din dulapuri si sa “invatam” societatea noi tipuri de socializare, trebuie sa initiem programe la nivelul ONU, sa daramam stereotipii si sa detonam prejudecati. Nu avem timp. Asta daca ne dorim ca macar copiii nostri sa traiasca intr-o lume mai buna.
P.S.: Stau si reflectez si ma intreb de ce ma mir de comportamentul semenilor mei… Un intreg continent moare de foame si de SIDA, iar semenii mei sunt ocupati cu razboaie.
Duminica, 14 iunie 2009, am fost la cea mai importanta parada gay din Sudul Californiei… Prietenii ma intrebau cum e parada in Romania. Si le-am spus ca este. Si asta e cel mai important. Stiu ca multi se vor uita la pozele de mai jos si vor spera ca intr-o zi si Romania sa fie capabila de asa ceva. Mai stiu ca altii se vor uita la “decandenta” Occidentala si vor fi contrariati. Eu cred ca putem trage doar o simpla concluzie: aceea ca GayPride (oriunde in lume) trebuie sa existe ca forma de manifestare sociala, ca sarbatoare (daca vreti), ca un eveniment ciclic care trage semnale de alarma. Iata, deci:
—Eu cu Nicholas am fost blue
–La inceput au fost homofobii “crestini”. A se observa numarul lor.
Au venit apoi purtatorii de steaguri. S-a inceput cu steagurile celor 4 state americane care permit casatorii gay.
Seful Politiei este parte integranta a Paradei. Pe cand si la noi?
Si incepu parada, cu diversele care alegorice, barbati goi si fete frumoase:
A venit si Bob Marley :
Un nene tare simpatic:
Parintii gay-lor si lesbienelor:
Elevii diverselor licee:
Taticii (simpatici):
Primarul Los Angelesului, Antonio Villaraigosa; cand il vedem si pe Oprescu fluturand steagul gay?
Socialistii… Pentru cei care nu au cultura politica necesara, cred ca poza spune totul. Stanga (si socialismul/comunismul) reprezinta demnitatea umana si lupta pentru drepturile omului (inclusiv pentru drepturi LGBT)
O mireasa pierduta:
UUUUHHHH! Naked men… Hahaha
Gay Nuns
Leather coalition
Barbat cu bici. Tablou de Aman.
SM
Bears
Motociclistii
O doamna simpatica foc!
Baieti frumosi
Chelsea Handler (gazda showului Chelsea Lately, la postul tv E!)
Majoretele (si majoretii:D;)
Pompierii
Castigatoarea premiului Harvey Milk, Maria Louise Roman
Flower Power, preferatii mei
A venit si Kate del Castillo, binecunoscuta unui anumit tip de public din Romania.
Scenaristul filmului “Milk”, castigator al premiului Oscar, Dustin Lance Black a fost prins cu mata-n sac! S-au publicat poze aici cu el in situatii mai mult sau mai putin “decente”. Pe scurt, o lectie pentru oricine: nu te lasa fotografiat dezbracat sau performand sex anal sau oral sau de oricare. Te va haitui!
UPDATE: As vrea sa subliniez faptul ca acest blog a fost primul din Romania care a publicat aceasta stire.
Analiza pe care o voi face mai jos blogosferei gay nu isi propune sa insulte, sa jigneasca, sa traca concluzii pripite, sa generalizeze sau sa condamne. Isi propune doar sa traga niste semnale de alarma.
In primul rand, in majoritatea cazurilor bloggerilor gay (majoritate covarsitoare-90%), acestia manifesta o crasa incultura si o lipsa a simtului critic, a auto-analizei, a inteligentei, in definitiv. Cu toate ca citesc des (zilnic, as zice) multe din blogurile gay de pe piata, ma gasesc adeseori in fata unor dileme: se poate ca acesti oameni sa scrie asa ceva? Este posibil acest stil pompieristic, in care informatiile sunt trunchiate, limba romana este ciopartita, iar logica elementara este sfartecata? Chiar sa nu fii constient de faptul ca ceea ce scrii este de la o posta o simpla insiruire de cuvinte goale?
In al doilea rand nu exista o idee generala despre homosexualitate sau un consens despre casatorii gay, despre adoptii, despre aspecte psihologice, fizice, sociale ale homosexualitatii… Tocmai de aceea gasesc demersul pinkpong binevenit. Avem nevoie de informare mai mult ca oricand, iar informatia necesara nu o vom gasi pe site-ul Accept. In plus, ca fiinte rationale avem nevoie de structura pentru a putea “jongla” cu diverse concepte.
Adeseori gloggerii de la noi nu stapanesc bine proprietatea termenilor. Nu pot aprofunda idei esentiale, trateaza totul eclectic si cu o superficialitate care adeseori sperie. Fie ca e vorba de bloguri cu informatii generale, fie ca e vorba d epostari personale, nimic nu se leaga, iar amatorismul se poate vedea de la o posta.
Am realizat intr-un final ca glogosfera are si ea, de fapt, multi Tarky si multe Naomi. Niste prostituati(e) intr-ale cuvantului. Care ne servesc informatii brute, neprelucrate scuipate pe ecranele computerelor dambovitene. Cu toate ca a folosi un computer in sine se presupune a fi rezultatul unui proces de invatare, un lung proces autodidact, descoperim personaje care nu-si merita locul in fata tastaturii si mai bine si-ar ocupa timpul vizionand clipuri pe YouTube.
Exemple:
1.”Toxice … cauta noi barbati inzestrati cu talent actoricesc, umor, aptitudini muzicale si coregrafice dar si cu mult tupeu si curaj pentru a se travesti in cadrul unui nou proiect ce va cuprinde o serie de spectacole complexe de musichall.” (Angelicuss)
2. “S-a votat pe o hartie cu creionul, faci un X cu creionul in dreptul siglei partidului. Ei nu au stampila de votat si probabil nu au auzit nici de pix:) M-am dus cu un simplu carton cu numele meu si adresa la care locuiesc. Cand zic carton la asta ma si refer…nici un fel de elemente de siguranta sau poza.” (BlogdeBulangioaica)
3. “Raspuns inevitabil: ‘un poponar, da-l dreacu!’. Normal ca m-am enervat si am tinut teoria cu “nu e frumos sa ziceti asa de poponari… pentru ca ma simt jignit… Si de acolo a inceput discursul lor care m-a lamurit un pic… A fost ceva de genul… ca pe mine ma cunosc, ca eu nu sunt ca ala, ca eu niciodata nu as face si nu as zice ca el… Aprofundand… am aflat ca tipul se oferea pe tava absolut oricarui barbat din orasul meu natal care avea chef sa dea o muie. Sau sa ‘dea o buca’, cum s-au exprimat colegii. Mai mult, tipul chiar ii “hartuia” pe elevii liceului langa care locuieste…” (FeedTheGayGeneration)
4. “Poponarii sunt acea specie de barbati ahtiati dupa pula, care ar face orice sa prinda bunaciunile, sa agatze prospaturile din comunitate dar si sa corupa barbatii heterosexuali. In alta ordine de idei, va mirati de ce gay cu bun simt, educati, inteligenti, nu se expun public sa creeze o imagine frumoasa comunitatii. Pai cine credeti voi ca ar fi prost sa faca asta cand, va demonstrez chiar eu, ca esti DISCRIMINAT tocmai in comunitate, hulit si blamat tocmai pentru ca ai vrut sa faci ceva.” (GayInBucuresti)
5. “Mi-ai zis ca esti barbat neefeminat, si indiferenta mea fata de tine sa datorat faptului caci eu vreau barbati nu efeminati asa cum am mai spus-o. Din pacate prin felul meu de a ma comporta cu tine reiese clar, ca ma asteptam sa vorbesti urat si la adresa mea odata ce vorbesti si pe altii la fel. Deci verifica tot ce vrei tu mai des pe internet, comentariile tale le voi face cunoscute in scopuri caritabile fata de ceilalti care la randul lor pot deveni viitoare victime ale tale.” (PettyCluj)
6. “In curând va aparea un interviu incendiar cu o vedeta din Romania care inital a fost hetero si ulterior si-a descoperit latura gay. Despre prima sa experienta cu un baiat si multe alte chestii picante din viata acestuia, veti afla in curand si exclusivitate doar aici” (IdeideGay)
Concluzia? Mai ales cand vine vorba de atitudini gay trebuie sanctionate orice soi de deraieri. Nu spun, desigur, ca aceste gloguri nu-si merita existenta sau ca nu reprezinta un model, ci spun doar ca sunt un model de asa-nu. Si nu trebuie sa uitam: nimic nu e in alb si negru.
P.S.: Sunt constient de plusurile si minusurile propriului blog.
Octavian intreaba, eu raspund. Ca tot sunt tare afectat de politichia de Dambovita, cand voi fi mare as vrea sa fiu primul candidat la Presedintia Romaniei, deschis gay. Chit ca voi lua 1% sau 2% sau chiar 10%, eu cred ca ar fi un gest simbolic. Ar fi un pas inainte, ar fi un gest de curaj si o declaratie in plus ca existam si nu plecam nicaieri! Nu am vrut niciodata sa-mi asum rolul de “activist” gay, insa cred ca odata ce te afirmi la nivel public, nu ai cum sa nu devii activist. Suntem, in definitiv, cu totii activisti (noi, bloggerii). Insa ar fi frumos ca un tanar, frumos si destept, capabil sa lege doua cuvinte, care sa aiba o platforma solida, care sa aiba prestanta si care sa creada in prostiile ca stanga si/sau dreapta. Prin acest post nu imi asum toate calitatile de mai sus, ci doar o parte din ele. Restul vor fi ajustate cu timpul.
…pentru a exprima ce simt cu privire la clasa politica romaneasca. Odata student la stiinte politice si activist de stanga (nu pesedit, totusi), realizez din ce in ce mai mult ca nu are rost sa crezi in nimic. Eba, Basescu Traian, PSD, PNL, Monica Iacob Ritzi, Elena Udrea, toampe si jeguri umane care se plimba cu ostentatie prin fata noastra, scuipandu-ne si injurandu-ne… Imaginea pe care clasa politica ne-o ofera este o imagine care-l face pe Ionescu sa fie mic copilas si novice intr-ale absurdului. Parodia absurdului grotesc valorificat zilnic in Romania este de neimaginat intr-o lume a rinocerilor. Lumea piticului Traian Boc, a cretinei Monicai Macovei, a chiorului Traian Radu Ungureanu, a tampei Elenei Basescu, a pulpanoasei E. Udrea, a prostanacului, a universitarilor doctori in rahat (C. Preda, S. Voinescu) este lumea in care nimeni nu evolueaza. Nimicul in sine involueaza, caci tot ce conteaza sunt doar cele 15 secunde de faima. Ioana Tariceanu soferita bezmetica si guzganul rozaliu (Hrebenciuc) reprezinta azi modele de comportament exemplar comparat cu personajele descrise mai sus. Nu mai avem scapare. Nu mai avem optiune, pentru ca din trei rele foarte rele nu avem varianta “mai-putin-raului”. Nu avem decat ipocrizie, nu avem decat vreo 2 milioane de romani votand si nu avem sinceritate. Sinceritatea in abordare a ajuns sa fie un prilej de batjocura, un element de slabiciune. Sigur, altii ar spune ca avem prea multa sinceritate, insa o sinceritate a banilor.
Exista solutii? Nu. Exista doar extreme. Extremele cu care mereu vom tatona: comunism sau fascism (cu fata umana). Putem alege sa ne executam conducatorii. Poporul roman a ales, se pare, altceva. A ales sa-si creeze o lume paralela, o lume care a depasit etapa tranzitiei si care a fost (momentan) stopata de criza economica. Este lumea de mijloc, a clasei de mijloc. Este lumea urbana, educata, lipsita de vointa politica, care-si urmareste sec interesul strict economic. Mai avem o a treia Romanie, suburbana si subculturala care traieste dupa regulile junglei si pentru care maimutele sunt regnul-model care manifesta comportamente-model. Strigate, injuraturi, scuipat, fotbal, homofobie, futut de femei (sic!), Gigi, club, manele, etc. Sperante nu exista pentru niciuna din lumi. Lumea politica se va adanci in mocirla, clasa de mijloc va fi doar o fasie subtire incapabila de evolutie tocmai din lipsa vointei si actiunii politice, iar cea de-a treia clasa, a semi-oamenilor, isi va continua existenta fada, continuand sa populeze cartierul numit Rahova, un cartier cu 15-18 milioane de locuitori ( cu indulgenta)! Cheers!
Gasesc la pinkpong ceva foarte interesant. Despre conflicte. O simpla transpunere a bazelor si solutiilor conflictelor, in general, cu aplicare in cazul palestiniano-israelian, iar la noi, la gay, povestea se schimba, desigur.
Bazele conflictului:
a. Parti bine stabilite, grupuri unite, fiecare din acestea incercand demonizarea celuilalt.
Daca asa ar fi cazul, atunci, nu exista niciun conflict real gay vs. non-gay! Partile sunt bine stabilite, demonizarea vine doar dinspre str8 spre gay si dinspre gay spre travestiti/transsexuali, iar unitatea grupurilor este doar partiala, anume de partea str8-ilor, caci agenda gay individuala are alte prioritati, deocamdata!
b. Manipularea de informatii
Corect. Zicem exact ceea ce vrem. Mereu mi-am zis ca eu as putea sa argumentez si de-o pate si de alta a baricadei. Str8-ii ignora istoria, descoperirile in domeniul medical si genetic, profunzimea Bibliei si se axeaza pe Sodoma, Gomora, sexualitate, promiscuitate etc. Gay-ii ignora promiscuitatea si lipsa coeziunii comunitatii, dar isi aleg lideri.
Obiective
1. Central: Pace, acceptare, egalitate
2. Partiale: a. O viziune mai complexa si completa. Rolul personal in conflict
Aici eu zic ca ar fi problema comunitatii gay romanesti. Traind in comunism vreo 50 de ani, nu am avut timp sa creem modele gay. Nu avem cupluri care sa fie impreuna de 20-30-40 de ani care sa fie modele. Si daca le avem nu le vedem.
Viziunea complexa va ajunge sa existe numai dupa ce stabilim termenii “contractului”.
b. Alteritate pura. Fara stereotipii
Aicea-i mai greu. E vorba, in definitiv de o discutie luunga despre natura omului si a starii naturale. Rau si hain sau bun?
c. Schimbare in atitudini.
Asta cere schimbare de generatii. Si nu stiu daca suntem dispusi sa asteptam asa mult. Insa atat in conflicul din Orientul Mijlociu, cat si in cazul gay-ilor, daca stereotipiile si ura se transmit mai departe, evolutia nu e evolutie si e regres.
Bariere
a. Mai multe exemple negative decat pozitive.
Solutia? Educatie. Invatati, invatati, invatati! vorba lui Lenin. In plus, am vorbit mai mult de schimbare de atitudini. Aceasta schimbare ar trebui sa vina de la noi, de la gay.
Am o poveste interesanta. Eram la scoala, intre studenti proveniti din familii sarace, crescuti in ghettouri, care au cultura strazii. Unul din acesti “baietasi de cartier” prezenta un referat despre gay. Si, surprinzator sau nu, a spus ca stie multi gay si ca trebuie acceptati de societate, trebuie tratati egal samd. O secunda dupa, profesoara incepe sa intrebe daca suntem de acord. Si eu am zic ca da. De ce? I-am raspuns: pentru ca si eu sunt gay. Si pentru ca, potrivit statului California, inca sunt casatorit cu persoana pe care o iubesc. Vedeti de ce exemplul personal e important? Iar coming-out-ul e un element esential. Caci exemplele bune nu vor aparea la televizor.
b. Atitudinile sunt legate de ego.
Nu sunt de acord. Atitudinile sunt legate de societate si de procesul de socializare si de felul in care am fost modelati sa fim. Cum spuneam, oricand putem argumenta de fiecare parte a baricadei. Nu tine de ego.
2. Ca sa ma pot vaita mai apoi, pentru a avea dreptul de a critica
3. Pentru ca Parlamentul European trebuie sa devina o institutie mai puternica
4. Pentru ca nu vreau sa-i las pe altii sa decida pentru mine
5. Pentru ca (inca) mai cred in democratie
6. Pentru ca nu mi-o doresc pe Elena Basescu in PE
7. Pentru ca la Revolutie au murit vreo 1000 de oameni si pentru Calin Nemes.
8. Pentru a lupta cu ignoranta
9. Pentru a ma revolta impotriva actualului Guvern
10. Pentru toata cazna de-a lungul celor 20 de ani ai lui Brucan… Am vrut in UE, sa ne asumam raspunderea!
… Iar castigatorul este: PNL! Chit ca sunt de stanga, m-am uitat la liste si am verificat oamenii de-acolo… Intre un nesimtit ca Stolojan, un bezmetic ca TRU, un impostor ca Severin, o absenteista ca Daciana Sarbu si Norica Nicolai, Adina Valean, Renate Weber, eu zic ca ultimele trei doamne sunt decente si chiar au facut ceva in PE.
In primul rand, am lipsit pentru ca ma mut. Mutatul poate fi chiar o bataie de cap!
Am revenit, deci, cu o problema extrem de importanta si, in opinia multora (nu si a mea) delicata. Este vorba despre adoptii in familiile gay. Ideile gresite cu privire la acest subiect sunt adanc inradacinate atat in mintile str8-ilor, cat si ale gay-ilor. Societatea ne-a modelat pentru a crede ca, in genere, din varii motive, gay-ii si lesbienele nu pot fi buni parinti. In plus, datorita naturii mariajului/concubinajului dintre cei doi parinti, copiii proveniti din familii de acelasi sex vor avea de suferit din punct de vedere social. Nimic mai gresit!
Studiile facute pe acest subiect nu sunt multe si nici conclusive, e adevarat. Insa putinele informatii pe care le avem ne dau prilejul sa facem o analiza mai de esenta cu privire la mediul oferit copiilor de catre parintii de acelasi sex. Astfel, F. Tasker, in “Lesbian mothers, gay fathers and their children” (2005), pg. 224-240 releva faptul ca gay-ii si lesbienele sunt la fel de implicati in cresterea si educatia copiilor lor, neexistand practic nicio diferenta intre famiile homosexuale si cele heterosexuale. Mai mult, acelasi Tasker sustine ca nu exista nicio diferenta de ordin psihic, fizic sau social intre copiii crescuti de parinti de sex diferit si cei crescuti de parinti de acelasi sex; ca o adaugire, studiile lui Tasker mai demonstreaza ca majoritatea acestor copii se dezvolta normal, iar din punctul de vedere al orientarii sexuale sunt heterosexuali.
Unul din argumentele celor care se opun adoptiilor gay este ca acesti copii vor duce lipsa de o figura materna, respectiv paterna. Profesorul J. Hare (in “Families in Society” pg. 27-35) aduce doua argumente importante. Pe langa uzitatul exemplu al famiilor monoparentale, acesta sustine ca adeseori familiile de gay si lesbiene devin destul de apropiate de cunostinte, prieteni, rude care de cele mai multe ori suplinesc absenta figurii tatalui/mamei si pot servi ca modele masculine/feminine puternice.
O a treia problema abordata este cea a receptarii in societate a acestor copii, a felului in care se vor raporta ei la ceilalti si la discriminarea care ar putea exista impotriva lor la scoala sau in alte medii sociale. F. Tasker demonteaza si acest argument, aratand ca studiile arata ca in majoritatea cazurilor famiile de gay si lesbiene aleg sa fie discreti cu privire la viata lor intima fata de familiile cu care copiii lor vin in contact, iar procentele arata o scazuta rata a discriminarii a acestor copii din partea colegilor si a parintilor lor.
In concluzie, as putea spune ca adeseori preferam sa perpetuam stereotipuri doar din comoditate. Mai mult, gay-ii si lesbienele sunt adeseori cei care pun bete-n roate ideii de adoptie. Fiind indoctrinati de o societate care schimba regulile cand doreste (mai putin in cazul LGBT), ne conformam fara nicio lupta si vrem sa credem ca le corupem copiii. Iubirea nu tine cont de sex, iar famiile homosexuale sunt mult mai stabile decat cele heterosexuale, iar veniturile gay-ilor si lesbienelor sunt de multe ori mai ridicate, ca urmare a unei mai bune educatii, aceasta rezultand intr-o viata mai buna pentru niste copii care altfel ar duce o viata de cosmar in orfelinate, in diverse familii adoptive abuzive samd. De multe ori copiii adoptati sunt tratati ca inferiori in famiile heterosexuale, pe cand famiile de homosexuali si familiile heterosexuale care se afla in imposibilitate fizica de reproducere ii primesc ca pe o binecuvantare!
Pana atunci, va ofer o mostra. 
:
Un nene tare simpatic:
O doamna simpatica foc!
A venit si Kate del Castillo, binecunoscuta unui anumit tip de public din Romania.
