Gay brothers and sisters,… You must come out. Come out… to your parents… I know that it is hard and will hurt

them but think about how they will hurt you in the voting booth! Come out to your relatives… come out to your

friends… if indeed they are your friends. Come out to your neighbors… to your fellow workers… to the people

who work where you eat and shop… Once and for all, break down the myths, destroy the lies and distortions. For your

sake. For their sake. For the sake of the youngsters who are becoming scared by the votes.

                                                                                                                          -Harvey Milk

Intrebare: V-a dat apa la moara batrana aia imputita de Madonna?

Raspuns: “V-a dat apa la moara”??? Ce vrea sa insemne asta? Ca s-a mai trezit lumea impotriva discriminarii? Aaa.. Daca asta inseamna, atunci da. Am si eu o intrebare: iti place sa strige lumea pe strada dupa tine: “poponarule”?! Nu. Iti place ca societatea te-a modelat in asa fel incat sa-ti respingi propia natura (aceea de “poponar”) si sa fii atat de speriat incat sa-ti pui pe profil o amarata de poza a unui corp inert fara niciun fel de chip? Iti place ca trebuie sa te uiti mereu peste umar sa vezi daca te urmareste si/sau rade cineva in urma, sau ca trebuie sa schimbi mereu sexul iubitilor tai atunci cand pomenesti cate ceva parintilor despre viata amoroasa (si sa inventezi personaje si nume fictive), sau ca trebuie sa razi la glumele despre poponari ale prietenilor/colegilor? Sigur, toate aceste lucruri sunt corecte. Caci societatea in care traim e una perfecta. Si singura problema sunt “ciorile”, aceasta populatie care a fost sclava cu acte in regula pana la sfarsitul secolului 19 si care nu-si gaseste locul in cadrele sociale in care traim tocmai pentru ca ii discriminam noi. Ce sanse are un copil rom sa parvina pe scara sociala din moment ce nu-l lasam sa mearga la scoala (iti amintesti de parintii care amenintau sa-si retraga copiii de la scoala in cazul in care “tiganul” mai este coleg de clasa cu ei), il umilim zilnic si il abandonam? ce sanse are sa parvina un tanar rom care nu se poate prezenta la un interviu de angajare fie pentru ca nu are hainele necesare (“prezentabile”) ori pregatirea necesara (datorita lipsei educatiei-rezultat a ceea ce am descris mai sus)? Ignoranta naste, intr-adevar, monstri!

Pentru ca lucruri ca acesta inca se intampla. Pentru ca discriminarea este cat se poate de reala. Va dati seama cat de incuiati si retardati moral sunt romanii daca huiduie si la Madonna. Mai mult, o scurta analiza sociologica ne-ar demonstra ca cei 60.000 de romani de la Izvor nu sunt clasa de jos a societatii. Cum arata atunci restul societatii? Mai mult, huiduielile au fost mai mari in cazul rromilor decat al homosexualilor (nu ne spune asta ceva?)… E trist. Extrem de trist. Mai trist e sa intalnesti gay/bisexuali/lesbiene care discrimineaza impotriva populatiei rome. Nu e normal. Multumesc, Madonna!

Lumea de astăzi oferă noi provocări. Aflată într-o situaţie în care trebuie să-şi gestioneze propriile greşeli şi propriile slăbiciuni, lumea se vede nevoită să improvizeze din mers, fără a mai analiza la rece concepte de bază în definirea societăţii. E vorba, în primul rând, de o societate multietnică, în care ideea de cetăţean are valenţe neînchipuite acum câteva decenii. Toate acestea având ca principală cauză proasta gestionare a unei situaţii care ţine atât de o politică reală, cât şi de noile probleme majore care retrasează traiectoria evoluţiei noastre sociale, probleme care pot fi rezumate la o simplă confuzie identitară europeană (dar nu numai), pe fondul redefinirii a ceea ce credeam până mai ieri că era o creaţie modernă, lipsită de tare care să afecteze modul în care gândim şi acţionăm.
Cartea lui Giovanni Sartori, Ce facem cu străinii? analizează din punct de vedere ştiinţific o miză extrem de importantă pentru supravieţuirea Occidentului, aşa cum îl ştim noi, anume regândirea pluralităţii, pusă în contrabalans cu multiculturalismul, văzut ca marele vinovat pentru eşecul de integrare a imigranţilor în Europa. Asadar, problema este a imigranţilor şi a societăţii deschise, obligată să-i asimileze, societate care se vede totuşi nevoită să se confrunte tocmai cu o formă de convieţuire nouă, împreună cu o categorie ermetică, tradiţionalistă şi lipsită de accente critice: populaţia islamică.
Cartea lui Sartori este structurată, în principal pe antiteza pluralism – multiculturalism, autorul prezentând cele două teme într-o manieră care să explice clar o teorie ignorată: societatea occidentală pierde tot mai mult din vedere importanţa detaliului şi a diferenţei şi uită că, mai mult decât orice, identitatea este determinată de alteritate: suntem ceea ce suntem în funcţie de ceea ce nu suntem. Societatea pluralistă este o societate deschisă (aşa cum era ea definită de Karl R. Popper), în măsura în care acceptă şi încurajează diversitatea culturală. Pluralismul dezvoltă un spaţiu social care afirmă toleranţa şi predispoziţia pentru recunoaştere reciprocă, bazându-se pe faptul că în spaţiul public, ceea ce contează pentru indivizi e calitatea de cetăţeni, responsabili, conştienţi de diferenţele de ordin social, cultural sau rasial, dar radical independenţi faţă de orice grup de apartenenţă culturală. Legăturile care se stabilesc între cetăţeni într-o societate liberală sunt în primul rând legături de ordin politic, neutre din punct de vedere cultural, tocmai în vederea fundamentării spaţiului public, în detrimentul manifestărilor de ordin etnic ori religios, împinse tot mai mult spre sfera strict a privatului.
Pe de altă parte, demonstraţia lui Sartori cu privire la ceea ce susţine el că este opus pluralismului, anume multiculturalismul, se bazează în principal pe diferenţierile care se impun între “noi” şi “ei”. Multiculturalismul este total regândit la Sartori, tocmai din perspectiva consolidării minoritătilor de ordin cultural, în defavoarea logicii pluraliste a societăţii deschide. Dacă pluralismul înseamnă neutralizarea diferenţelor de ordin etnic şi cultural, multiculturalismul înseamnă exact opusul: accentul se pune pe ceea ce ne desparte, nu pe ceea ce ne uneşte; se ajunge astfel la o mentalitate de asediu, la minorităţi care se simt oprimate de majorităţi, iar efectul este o fragmentare a comunităţii pluraliste în “subansamble de comunităţi închise şi omogene”. Societatea multiculturaliştilor devine una a clivajelor consolidate, în care etnia sau religia contează mai mult decât cetăţenia.
Pentru a-şi demonstra teoria, Sartori apelează la un exemplu extrem de facil, cazul imigraţiei musulmane recente din Europa. Imigrantul, odată ajuns în lumea multiculturalistă occidentală, este obligat la ghetoizare, este izolat la marginea societăţii, obligat să trăiască în nişte insule de lume arabă înscrise într-o societate deschisă, incapabilă să-i ofere celuilalt o alternativă la comunitatea care îl educă în funcţie de propriile valori, îl defineşte ca fiind altfel. În interiorul enclavelor musulmane, imigrantul îşi însuşeşte o identitate neclară, o identitate religioaso-culturală, care îi opune tot ceea ce înseamnă civilitate politică, cetăţenie sau secularitate în societatea de dincolo de zidurile care izolează şi alienează o întreagă lume, diferită de cea pluralistă. Ceea ce trebuie reţinut din demonstraţia autorului este că normele incluse în statutul de cetăţean şi care nu sunt transmise noilor naturalizaţi, transformă codul civic într-o mare necunoscută pentru o bună parte dintre imigranţi. Singura întrebare care rămâne deschisă este dacă aceste comunităţi de imigranţi sunt capabile să-şi asume principiile unei lumi noi, intrinsec laice şi dacă societatea deschisă occidentală este capabilă să ofere alternative acestor comunităţi.
În concluzie, demonstraţia lui Giovanni Sartori privind ciocnirea civilizaţiilor este o definire nu neapărat clară, dar inovatoare, a unor concepte care ridică problema spaţiului public şi a identităţii comunitare a două lumi diferite, văzute ca esenţe ale pluralismului, respectiv multiculturalismului. Aceste două noţiuni sunt de fapt complementare doar dacă se induce o perspectivă mai raţională, menită să pună pe gânduri pe toţi cei ce vor să înţeleagă un fragment esenţial din construcţia societăţii postmoderne europene: “pentru a fi viabil, multiculturalismul presupune o societate deschisă care crede în valoarea pluralismului” (op.cit., p. 61). Deşi antitetice, pluralismul şi multiculturalismul sunt realităţi ale construcţiei societale moderne şi nu pot fi ignorate.

Bulevardul Progresului trece prin Rahova.

Aflam ca in vreme de criza in Bucuresti s-a vandut o casa cu 3,5 milioane de euro.

UPDATE: Un citat extrem de interesant care ar merita discutat din punct de vedere filosofic, sociologic si chiar logic: “As long as society is anti-gay, then it will seem like being gay is anti-social.” (Joseph Francis)

Voce, tinuta, decenta. 

Intr-o incursiune pe un site de dating, un superficial amic de-al meu a vizitat la un moment dat un profil al unui gay HIV+ si a exclamat: dupa ce ca are sida mai este si activ! (parafrazez)… In acel moment am realizat ca pe langa faptul ca ideea de comunitate gay in Romania este inexistenta, mai exista o serie de probleme invizibile comunitarilor. Si una din marile probleme despre care se evita sa se vorbeasca este virusul HIV si SIDA. Atunci cand se pomeneste cate ceva despre protectie, se vorbeste la nivelul general, fara a aprofunda chestiunea si fara a personaliza. Ceea ce voiam sa evidentiez prin povestioara de mai sus este ca pentru noi HIV-SIDA nu are o fata umana, noi nu-i tratam pe indivizii HIV+ ca si cum ar fi la fel ca noi, cu preferinte sexuale de tot soiul, cu sentimente, iubiri, dezamagiri, incercari, dureri samd. Pentru noi HIV+ e doar un fel de bau-bau cu care nu ne-am intalnit niciodata si de care fugim incontinuu… Voi deschide prin acest articol o serie de interviuri cu oameni care cunosc mult mai bine problema si care se confrunta zilnic cu discriminarea doar pentru ca sunt HIV+.

Care este, totusi, contactul nostru cu HIV? Eu as lansa o teorie destul de interesanta cu privire la ambiguitatea in care traim. Pe langa insistenta ACCEPT-ului pe aceasta tema si faptul ca bugetul lor se duce in majoritate pe prezervative si alte metode de protectie, ar mai fi o serie de elemente care sa ne faca sa credem ca s-ar putea sa traim in mijlocul unei epidemii de SIDA, fara stiinta noastra (la fel cum s-a petrecut si in anii 80-90 in SUA); informarea cu privire la protectia impotriva BTS este destul de precara (in scoli inca ni se preda ca daca facem sex ne cade organul genital), numarul partenerilor gay-ilor este exorbitant (in jurul sutelor), sexul neprotejat este o practica la ordinea zilei, centrele de testare sunt putine, iar din cauza oprobiului public (a rusinii in fata doctorilor, asistentelor) multi gay nu merg sa se testeze. Asadar, traim intr-o mare necunoscuta, in care cel din fata noastra (in club, la un date, la serviciu, acasa) s-ar putea sa fie HIV+. Ceea ce sperie cel mai mult in cazul in care se confirma o epidemie HIV-SIDA este faptul ca stigmatizarea gay-ilor in societate va atinge cote alarmante (satanistilor, pedeapsa domnului a venit! sodoma si gomora, arde iadul etc etc) si comunitatea LGBT nu va avea forta necesara sa se apere, sa se organizeze pentru ajutorarea celor purtatori ai virusului (asa cum au facut americanii in 90). 

Este extrem de important, cred eu, in aceste conditii, sa crestem nivelul de informare al gay-ilor, lesbienelor, bisexualilor, travestitilor, celor transgender si transsexualilor, caci pe langa raul fizic al BTS-urilor s-ar putea sa trebuiasca sa ne intoarcem inapoi in dulapior si sa incasam pietre in cap pana si acolo…

Cu acest mesaj a inceput dezbaterea de ieri, organizata de Coalitia Antidiscriminare la Verde Cafe, avand tema “Libertatea de exprimare vs spatiul privat”. Pe scurt, am fost informati (timp de vreo doua ore) ca NU avem voie sa scriem nimic, ca putem fi dati in judecata, ca discriminarea e rea (de ce e rea nu ni s-a spus), ca invazia spatiului privat e o crima (cu exceptia cazului in care ceea ce aflam e de interes public ) ), ca legea e clara si ca doamna Nicoleta Popescu se pricepe de minune sa citeasca texte de lege dintr-o carte albastra frumos legata si foarte glamour… 

Pe langa tonul destul de ridicat al discutiilor (bloggeri: doamna, cum sa fim noi judecati? doamna: uite-asa zice legea), cred ca s-a ratat o sansa enorma. O sansa de a discuta despre LIBERTATEA DE EXPRIMARE. Ce inseamna, unde incepe, unde se opreste, cum se modeleaza, cum putem sa ne creem un set de reguli generale pe bloguri, cum poate Accept-ul sa ne apere impotriva discriminarii (asumata in numele libertatii de exprimare). Cu privire la acest ultim punct, cred ca raspunsul Florentinei Bocioc la intrebarea mea cu privire la cazuri concrete de procese intentate de Accept rasistilor (din care pot da exemple celebre: CTP-ul, Mircea Badea, Traian Basescu, Gigi Becali etc etc) este elocvent: niciunul! Continuand, sefii Accept au incercat sa ma lamureasca de strategia organizatiei: nu dam pe nimeni in judecata, noi facem lobby! Trecand peste dragalasenia si europenismul doamnei Bocioc si al lui Florin Buhuceanu, un lucru a fost subliniat: suntem legati de maini si de picioare… Mai ales acum, cand Accept-ul face parte din Coalitia Antidiscriminare. Cum asa? Cand am vorbit despre necesitatea unei dezbateri despre strategii pentru drepturi gay si directii de atac, doamna F. Bocioc mi-a spus ca nu se poate. De ce? Pentru ca dezbaterile acestea sunt generale, nu pot aborda tematici gay exclusiv. Frumos, cu zambetul pe buze, cu o seriozitate de invidiat. Drepturile de aici, de acolo, de pretutindeni sunt doar generale, in opinia acestei Coalitii. Rromii nu sunt un caz special, gay-ii nu sunt un caz special, persoanele cu dizabilitati nu sunt un caz special, femeile nu sunt un caz special. Accept-ul se dilueaza in generalitate. Si noi participam la dezbateri despre copyright, despre legislatie in materie de calomnie, despre invazia spatiului privat.

Cu toate ca din punct de vedere strict biologic nu apartin etniei mentionate mai sus si nici nu simt nevoia sa ma travestesc, cred ca e de datoria mea sa-mi asum aceasta identitate. De ce? Pentru ca m-am saturat de ignoranta si discriminare, de snobism si prostie. Sentimente pe care le gasesc chiar in cadrul comunitatii gay, cea care ar trebui sa fie mai toleranta, tocmai din perspectiva faptului ca alcatuieste o minoritate. M-am enervat, asadar, la culme in aceasta seara cand in clubul Soho din Capitala cand unei travestite i-a fost refuzat accesul in incinta clubului. M-a revoltat la culme incat i-am spus managerului ca acea persoana este mai barbat decat va fi el vreodata si decat vor fi 90% dintre gay, tocmai pentru ca isi asuma propria identitate sexuala. Nu este posibil ca gay-ii si lesbienele sa discrimineze impotriva tiganilor sau impotriva travestitelor/persoanelor transgender/transsexualelor. A discrimina inseamna a inchide un cerc vicios care porneste chiar de la discriminarea impotriva noastra!

INVITATIE

Libertatea de exprimare versus dreptul la viata privata in spatiul virtual

Asociatia ACCEPT, organizatie neguvernamentala care apara si promoveaza drepturile persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transgender) ca drepturi ale omului, impreuna cu Coalitia Antidiscriminare, va invita miercuri, 19 august 2009, de la ora 18:00 la dezbaterea Libertatea de exprimare versus dreptul la viata privata in spatiul virtual, moderata de doamna avocata Nicoleta Popescu.

Evenimentul va avea loc la Verde Café, str. Domnita Ruxandra nr. 15, Bucuresti.

Dezbaterea face parte din proiectul Drepturi aici, acolo si pretutindeni! prin care se urmareste cresterea nivelului de informatii al publicului general cu privire la drepturile si obligatiile pe care le are fiecare cetatean, precum si institutiile si documentele care stau drept ajutor in situatii de incalcare a drepturilor sau discriminare.

Acest proiect este implementat de Asociatia ACCEPT in parteneriat cu Coalitia Antidiscriminare si finantat printr-un grant oferit de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe.

De ce o intalnire a bloggerilor?

In secolul celei de-a treia revolutii industriale a informaticii si informatiilor, in contextul postmodern al fragmentarismului si disparitiei centrelor, identitatile umane se muta in spatiul virtual, inlocuind democratia cu cyber-democratia. Blogul devine o metoda de implicare in evenimentele sau problemele societatii, a carei dimensiune virtuala capata o tot mai mare amploare.

O dezbatere pe tema Libertatea de exprimare versus dreptul la viata privata in spatiul virtual apare ca necesara pentru a vedea in ce masura relatia dintre aceste doua componente ale drepturilor omului devine conflictuala in spatiul virtual.

Dezbaterea va avea pe fundal expozitia Stencil for Citizenship realizata de artistul de stencil Ion Indigo in cadrul aceluiasi proiect.

Va rugam sa confirmati prezenta dumneavoastra pana la data de 18 august 2009. Persoana de contact Irina Dimitriade, tel 021 252 56 20, e-mail irina@accept-mail.ro.

P.S.: Wannabegay va fi si el acolo, in carne si oase!

Unul din argumentele importante ale crestinilor homofobi curati ca lacrima si anti-pacat este acela ca in regnul animal nu intalnim cazuri de homosexualitate. Un argument gresit (caci stim acum ca exista si animale homosexuale), insa care mie imi trezeste o intrebare: daca omul a fost creat de divinitate, este unic si evolutionismul este o inventie, ce baza are acest argument? Caci omul este lut cu suflu divin, nu se trage din animale… Ciudat!

Romania a luat zilele trecute una dintre cele mai dezastruoase decizii din istoria sa. Aceea de a “reorienta” banii Fondului Monetar International spre bugetul de stat, recte plata salariilor si pensiilor. Dupa ce s-au “investit” acesti bani in buget, deficitul bugetar este prognozat sa fie 8,5%. Va dati seama ce deficit ar fi avut Romania fara acesti bani? 

Practic, cu aceasta decizie guvernul Boc-Poc si Basescu au ingropat Romania. Intre 1999 si 2002 Argentina a suferit o trauma din care inca nu si-a revenit. Similitudinile cu Romania sunt infricosatoare: ambele tari au “adoptat” capitalismul imediat dupa caderea unui regim dictatorial, de unde a rezultat o lupta continua pentru bunuri si o imbogatire rapida a speculantilor, de unde si artificialitatea economiei. La sfarsitul anilor ’90 Argentina s-a incapatanat sa mentina moneda locala, peso, la paritate perfecta cu dolarul american. Cum? Imprumutand bani. Ce face acum BNR-ul? Sprijina leul incontinuu pentru a nu o lua la vale. Cum? Prin imprumuturi interne si externe. Caci banii de la FMI destinati Bancii Nationale au ajuns la Guvern! Ambele tari au apelat la sprijinul FMI! Si la fel cum Fondul a reusit sa duca Argentina intr-o situatie in care 80% (optzeci!!!) din populatie traia in saracie lucie, la fel acelasi Fond a preluat oficial fraiele Romaniei si va continua experimentul argentinian intr-o tara europeana! Reamintesc ca Romania este singura tara din zona estica si sud-estica europeana care nu a luat nicio masura anti-criza si a carei economie nu da semne de recuperare… 

Romanii trebuie sa se pregateasca pentru ca raul de-abia acum incepe… Dupa o crestere economica artificiala si haotica in ultimii 5-6 ani, Romania va ajunge in incapacitate de plata si se va crea terenul propice pentru anarhie. Pentru cei care cred ca acesta este un scenariu alarmist, sa verifice istoria. Si toate acestea se petrec cu sprijinului celui mai sustinul Guvern de dupa 1989, cu 75% in Parlament! Votati Basescu-Geoana! Pentru ca nu stiti ce pierdeti!

   De ceva timp incerc sa fac o serie de observatii pe marginea textului Dlui Dragos Bucurenci, aparut in anul 2008 in revista Elle si reprodus si aici. De ce? Pentru ca desi este un text care se doreste a fi un coming-out, este de fapt plin de homofobie si plaseaza o serie de repere gresite in spatiul public. 

   In primul rand, Dl Bucurenci porneste de la premisa unei lumi exclusiv masculine sau o lume in care masculinul domina, cel putin. Simbolurile masculinului reprezinta (pentru Dl Bucurenci) virilitate, regula sau norma. Dincolo de “soarele” masculinului nu exista decat o serie de frivolitati feminine, slabe, neplacute. Or, intr-o lume ideala (comunista, daca vreti) masculinul nu are cum sa ocupe un loc central. Ideea marxista a intoarcerii la originile tribale ale omenirii, in care clasele sociale nu existau, contine in esenta sa ideea egalitatii intre sexe. Sigur, discursul demagogic al diverselor grupuri politice si/sau sociale de astazi a reusit sa transforme insasi expresia de egalitate intre sexe in ceva banal si exasperant. Insa singurul motiv pentru care femininul este considerat inferior tine de contexte istorice (create artificial, desigur). Din punct de vedere psihologic, al capacitatilor intelectuale, al abilitatilor de invatare sau socializare, femeile nu sunt in niciun fel inferioare barbatilor (cu toate ca fostul presedinte al Universitatii Harvard, Lawrence Summers considera altceva in 2005).

Sigur, domnul Bucurenci vorbeste in articolul dansului strict despre barbatii care, intr-un fel sau altul, manifesta caracteristici feminine. Trebuie sa-i amintesc acestuia, totusi, ca majoritatea studiilor psihologice deminstreaza ca barbatii capabili sa-si exteriorizeze si accepte trairile si comportamentele feminine sunt cei mai echilibrati din punct de vedere psihic. Cu siguranta lupta dintre macho si girlish poate avea numeroase efecte sociale adverse. Insa adeseori normele sociale dupa care traim sunt gresite si (de ce nu!) retrograde. Iar intrebarea care urmeaza este: de ce ar trebui un individ sa se supuna unor norme sociale care nu-l reprezinta?! Doar pentru a indeplini criteriile acceptabilitatii sociale?

In al treilea rand domnul Dragos Bucurenci face o eroare de viziune. Punctul Domniei Sale este self-oriented si nu ia in calcul toate posibilitatile. Sa ma explic. Acesta vorbeste despre dragostea dintre doi barbati masculini. Despre frumusetea acestora. Si condamna efeminarea multor homosexuali. Considera ca acestia sunt responsabili pentru perpetuarea stereotipiilor despre gay. Nu voi mai insista asupra cauzelor acestei efeminari (explicate mai sus), ci voi pune problema dintr-o alta lumina: nu exista cumva posibilitatea ca unii dintre gay sa fie atrasi de figuri mai androgine si usor girlish? Sau (in cazul lesbienelor) nu exista posibilitatea ca unele dintre femei sa fie atrase de figuri butch? Sexualitatea este ceva fluid si imposibil de delimitat in niste granite aleatorii, individuale. Sigur, domnul Bucurenci poate fi atras de barbati “adevarati”, insa si eu s-ar putea sa fiu atras de barbati “adevarati”, care poarta in posetuta de pe umar un fond de ten sau o oglinda. A condamna o intreaga categorie de gay nu poate fi definit decat ca homofobie. Un soi pervers de homofobie, care vine chiar din cadrul unui membru al comunitatii (NB-si pentru Alex Leo Serban: membru al comunitatii nu alegi sa fii, iti este dat sa fii). Nimic nu-l separa pe Dl Bucurenci de gay-ii si lebienele care urasc bisexualii, persoanele transgender, travestitii sau transsexualii. 

In al patrulea rand acelasi domn Bucurenci vorbeste despre procentul in care sexualitatea in defineste pe dansul ca om. Si ne informeaza transant ca sexualitatea este pe picior de egalitate cu IQ-ul, emotiile, comportamentul, hainele pe care le poarta, vocabularul sau optiunile politice. Sigur, eu nu as pune pe picior de egalitate hainele cu idealurile politice, insa tine de prioritati. Extrem de respectuos as vrea sa-l contrazic pe Dl Bucurenci. Persista intr-o eroare comuna majoritatii persoanelor LGBT din Romania si din multe parti ale lumii: sexualitatea nu ma defineste neaparat, mie imi place sa fiu discret, samd. Cu siguranta daca ar fi fost heterosexual 100%, domnul Bucurenci ar fi avut dreptate. Insa nu este. Este bisexual. Apartinand unei categorii sociale care in ultimii 1500 de ani a fost supusa unei terori continue si a fost decredibilizata pana la satietate, acesta nu are cum sa puna pe picior de egalitatea sexualitatea sa (“altfel”) cu emotiile sau comportamentul individuale. Din punct de vedere social nu conteaza ce ai realizat, nu conteaza cum vorbesti, nu conteaza ce mananci sua votezi, conteaza cu cine mergi la culcare seara. Il invit pe Dl Bucurenci sa faca un experiment social extrem de simplu: sa intre in discutie cu o serie de persoane necunoscute care au un nivel mediu ori superior de cunostinte. Sa-si dea silinta sa duca o conversatie inteligenta, decenta prin care sa-si arate calitatile oratorice si intelectuale. Intr-un moment cand se iveste ocazia (cand se vorbeste despre soti si sotii, cand se discuta despre drepturile omului) sa insereze in discutie informatia ca nu este heterosexual, ci bisexual. Rezultatele vor fi concludente. Ne place sau nu, sexualitatea noastra (repet: “altfel”) ne defineste dpdv social. Daca ar fi totusi sa continuam ideea, am spune ca oamenii in genere sunt fiinte sexuale prin definitie. O comparatie extrem de simplista: luati o persoana care a absolvit patru clase, asculta manele, mananca seminte si este fan Steaua Bucuresti si luati o persoana care are trei doctorate, este cercetator, castigator al premiului Nobel. Ce au in comun acesti doi indivizi? Faptul ca sunt fiinte sexuale; iar asemanarea aceasta nu are cum sa fie superioara diferentelor de vocabular, educatie, emotii sau orientari politice!

In ultimul rand trebuie sa reamintim si de procesul de coming-out. Aici gasim o trecere in revista a etapelor procesului de “iesire-din-dulap”. Domnul Bucurenci vorbeste in textul sau despre un soi de parada cotidiana a unor gay si/sau lesbiene, insa ignora complet explicatiile stiintifice ale unui astfel de comportament. Trebuie precizat faptul ca o etapa importanta in procesul mentionat mai sus este tocmai mandria identitatii. Este doar o etapa (adolescentina, daca vreti) in drumul spre echilibrare si impacare cu sine. Nu cred ca domnul Bucurenci a vazut gay de 40-50 de ani care sa fie imbracati in culorile curcubeului. Daca i-a vazut totusi, isi traiau probabil adolescenta gay si vor fi depasit intre timp aceasta etapa.

Visatorii domnului Bucurenci nu se aseamana in niciun fel cu visatorii lui Bertolucci: sunt doar niste activisti de canapea (cum ii numea Octavian), care desi si-au facut coming-out-ul nu sunt out, inca isi cara dulapurile in spinare, oferind explicatii redundante si social-acceptabile de genul: imi place sa-mi tin partenerii in dormitor (dupa perdelele de culoare inchisa, desigur), vom evolua doar prin discretie, nu prin parade etc etc. Falsilor visatori trebuie sa le reamintesc: “No matter how far in or out of the closet you are, you still have a next step.”

Dupa ce am publicat pe blog raportul intern al Asociatiei Accept, informatii aleatorii din acesta au fost preluate de senatorul de Ilfov Urban Iulian, de blogul lui Victor Roncea (jurnalist de investigatii) si de tabloidul CanCan. In mod normal nu m-as ingrijora, caci intre un anonim senator, un jurnalist nebagat in seama si un tabloid zoios presa serioasa nu va da crezare vreuneia din acele parti. Insa dat fiind trend-ul de continua tabloizare si ignorare a principiilor deontologice, s-ar putea ca dintr-o patura de fum sa iasa un foc mare. 

Ce au in comun cele trei texte prezentate mai sus? Amatorismul, desigur. Si lipsa de informare, la care se adauga o ura patologica impotriva populatiei LGBT si un populism ieftin. Se prezinta acolo o serie de informatii de o acuratete indoielnica, se spune ca s-au furat banii de prezervative samd. Trebuie reamintit un lucru esential: ceea ce eu am spus inca de la inceput este ca banii Accept nu sunt bani publici. Majoritatea finantarilor Accept vin de la Fondul Mondial pentru Lupta Impotriva HIV-SIDA si de la Fundatia pentru o Societate Deschisa “George Soros”. Ceea ce se incearca acum este clar o campanie impotriva Accept-ului, care poate si-a avut originile pe acest blog, dar care este paralela cu scopul prezentat clar de Wannabegay.org. 

Exista teorii destul de interesante despre adevaratul motiv al acestei “furtuni”. Fie ca Florin Buhuceanu incearca sa o inlocuiasca pe Florentina Bocioc la conducerea Accept, fie ca alte grupuri de interese incearca sa-l inlocuiasca pe amandoi. Un alt lucru extrem de interesant este aparitia lui Lucian Dunareanu in toata aceasta poveste, care s-a oferit sa-mi predea personal o serie de “acte” compromitatoare la adresa Asociatiei, in conditiile in care el are un contract de confidentialitate cu Accept-ul (pentru Campania de Vara). Desigur, ca in orice ONG, exista rivalitati si lupte interne. Insa cand acestea ajung subiect de discutie in grupuri mai largi de dezbatere si (in cazul nostru) favorizeaza homofobia, atunci e cazul sa intervenim. Este cazul sa aparam Accept-ul! Pentru ca (asa cum spuneam intr-un comentariu anterior) viata nu este niciodata in alb sau in negru. Este gri.

Dragos Bucurenci anunta, noi preluam. Aici

Sa ne amintim si ca pe 2 august a fost Ziua Internationala a Comemorarii Holocaustului Romilor. Ne-am amintit. Trist. Discriminarea de orice tip nu ar trebui sa aiba loc intre noi. Insa gay-ii si lesbienele, romii si alte minoritati stiu cel mai bine. Stigmatul si ura de care sunt inconjurati.

Un nou tip de virus HIV  a fost descoperit intr-o pacienta in Franta. Pacienta se mutase la Paris din Cameroon. Novator este faptul ca noul tip de HIV are originile in gorile. Celelalte 3 tipuri de virus isi aveau originile in cimpanzei. sursa: cnn

Proteste ale comunitatii LGBT in Tel Aviv. Protestul are loc ca urmare a uciderii a 2 gay in orasul israelian. sursa: 365gay

Bill de Blasio, consilier al New Yorkul-ui a introdus o propunere care sa-i ajute pe gay-ii si lesbienele care se gasesc dati afara din casa de parinti/rude si nu au locuinte. Adica exact despre ce vorbeam eu ca e necesar in Romania. sursa: aici.

Angela Morosanu a realizat la CN de Atletism, proba de 400 m garduri a doua performanta mondiala a sezonului, 53:95! sursa: prosport.

Scandal creat artificial la Cotidianul, in jurul numirii lui Cornel Nistorescu in pozitia de director editorial, cu scopul precis de a mai resucita ziarul aflat de luni bune in moarte clinica. Iar buburuza de Ioan T. Morar, acest pupincurist basescian de casa, se da in spectacol, ca de obicei! sursa: cotidianul, evz.

Artistul Ion Birladeanu expune din 6 august, la galeria Fred din Londra. Expozitia “Collage”-o istorie a colajului, care reuneste si lucrari semnate Warhol sau Duchamp. sursa: Fred.

Cam de o saptamana sunt in Romania. Am calatorit prin tara si nu am reusit sa mai scriu pe blog. Insa am reusit sa-mi fac o imagine cat de cat coerenta despre situatia gay-ilor si lesbienelor din tara.

Dincolo de cateva imbunatatiri la nivel general, situatia nu arata prea roz. Se simte inca in aer o angoasa a homosexualilor, dulapurile sunt la purtator, iar homofobia este un mod de a fi. De ce este homofobia o problema?! Pentru ca in vremuri de restriste/criza economica primele categorii sociale care au de suferit sunt minoritatile (fact dovedit sociologic si istoric).

Insa alta este directia pe care vreau sa insist. Pentru ca ceea ce am descoperit si in Romania si in SUA (la un nivel mai redus) este o impostura a relatiilor dintre gay. Asumandu-si sexualitatea la varste tarzii (si atunci doar pentru sine si pentru partenerii de sex), traind intr-o clandestinitate perpetua care frigidizeaza individul, gay-ii nu mai stiu sa construiasca relatii. Spunandu-ni-se atata timp ca “gay is bad”, am ajuns sa credem aceasta expresie, sa preferam random sex in locul unei relatii intre doi indivizi care se plac, se saruta la prima intalnire (doar se saruta!), petrec momente placute impreuna si mai apoi ajung la sex. Nu, situatia este invers. Se incepe cu sexul animalic, in locuri obscure, intalniri in miez de noapte prin cluburi de subsol. Ceea ce prezint eu nu e condamnabil. Condamnabila este societatea, care ne forteaza sa ne transformam in niste stigmati incapabili de sentimente, dar prada promiscuitatii. Insa trebuie sa gasim solutii. Trebuie sa schimbam situatia. Cum? Prin coming-out, prin asumare, prin curaj. Sigur, nu toata lumea are forta sa infrunte intreaga societate (de aceea gay-ii in-the-closet nu sunt neaparat de condamnat).

Problema, in definitiv, nu este la LGBT in special. Problema este la intreaga Romanie, care are nevoie de un nou proiect, stabilitate si crestere progresiva. O structura, daca vreti. O structura la nivel administrativ sau social.