Stimata Doamna Profesoara,

In cazul in care nu va mai amintiti de mine (ma indoiesc de asta, totusi), v-am fost elev, stiinte sociale. Am simtit nevoia sa va scriu o scrisoare destul de consistenta, in care sa va aduc ultimele noutati din viata mea.

Sunt (inca) student la Medicina in SUA, la Los Angeles. Scoala imi da mari batai de cap (munca multa, stres, examene, materie multa), insa dupa primul an am terminat cu maxim de puncte, fiind apreciat de atat de profesori, cat si de colegi. Am reusit sa invat engleza suficient de bine incat sa inteleg si expun numeroase idei in varii domenii (de la filosofie, la microbiologie si anatomie). Cat despre matematica, pot spune ca mi-au ajutat mult informatiile din liceu. Cand am ajuns aici am dat un test general de matematica (pentru a determina nivelul la care sunt) si am sarit multi pasi si asa am ajuns in clasa de statistica (penultimul nivel, inainte de calculus-limite, integrale samd). In rest, pot spune ca m-am integrat bine in sistemul educational american, care pune accent pe gandire critica, in detrimentul tocitului. Cu toate acestea, este o competitie acerba pentru cursuri, mai ales in conditiile crizei economice, care a lovit greu in scolile de aici.

Din punct de vedere social, am reusit sa leg cateva prietenii, insa nu extrem de solide, poate din lipsa de timp, poate din lipsa de interes. Am fost, totusi, in vara in Romania si am avut timp sa-mi revad fostii colegi de clasa si sa ma distrez putin.

Pe plan personal pot spune ca lucrurile merg struna. M-am casatorit (octombrie anul trecut). Cu siguranta stiti deja, sunt gay. Am ales dupa terminarea liceului sa nu ma mai ascund in legatura cu orientarea mea sexuala, lucru extrem de benefic din punct de vedere psihic. Sotul meu are 23 de ani, este director de marketing la un centru cultural din cadrul facultatii mele si este o persoana extrem de inteligenta. Ne iubim mult de tot si tocmai am implinit un an si jumatate impreuna. Sunt fericit si banuiesc ca doar asta conteaza. Ducem o viata cat se poate de normala, ca orice cuplu, cu bune si rele. El a fost recent in Franta, unde a vizitat-o si pe mama mea, care a fost extrem de incantata sa-l revada (l-a cunoscut cu un an in urma, la Paris). Nicholas are o familie foarte mare, cu sapte frati si surori, care m-a primit cu bratele deschise si care ne-a ajutat initial sa ne stabilim aici. Tocmai fiindca Los Angeles-ul este un oras atat de mare si haotic, ajutorul lor a fost extrem de benefic. Noi ne construim impreuna o viata multumitoare si muncim amandoi pentru interesul nostru. Suntem tineri, insa avem amandoi maturitatea necesara pentru a intelege ca bunastarea se construieste, nu se castiga la loterie.

Problema casatoriilor gay in America este acuta si dezbaterile sunt in toi. Cele 50 de state care compun SUA au o semi-independenta, iar cand vine vorba despre casnicie, reglementeaza totul la nivel local. California (statul unde stau eu) a permis casatorii gay incepand cu mai 2008, insa in noiembrie 2008 un referendum national a schimbat decizia anterioara (scorul a fost de 51% impotriva lui 49%, deci foarte strans). Curtea Constitutionala a decis totusi ca cele 18.000 de casatorii oficiate (incluzand-o aici si pe a mea) vor ramane valide, caci nicio decizie nu se aplica retrograd.

Intre timp, am reusit sa pun bazele unui blog (in limba romana) cu tematica homosexuala care isi propune sa abordeze aceasta orientare sexuala din punct de vedere cultural si stiintific. Cred, sincer, ca mi-am gasit misiunea in viata, anume implicarea totala in lupta pentru drepturile minoritatilor (homosexuali, romi, persoane cu disabilitati samd). Cand vine vorba despre homosexuali, cred ca e important ca tinerii gay din liceele din Romania sa inteleaga ca nu este nimic gresit cu ei, doar pentru ca sunt atrasi dpdv sexual de persoane de acelasi sex. Nu asta defineste un om! (eu sunt dovada vie) Exista cazuri zilnice de tineri care se sinucid doar pentru ca sunt stigmatizati la scoala. Eu cunosc destul de bine problemele cu care se confrunta un tanar cand afla ca este “diferit”. Sigur, eu nu am avut niciodata niciun fel de depresie din aceasta cauza, insa nu toata lumea este la fel de puternica asa cum sunt eu. Sper, totusi, ca mecanismul social dupa care ne adaptam sa-si schimbe conceptia despre noi si sa se inteleaga ca orientarea sexuala este ceva innascut, la fel ca rasa, culoarea parului, a ochilor samd. Ultimele studii in domeniu chiar confirma acest lucru: numeroase experimente facute pe gemeni monozigoti (proveniti din acelasi ovul, deci cu acelasi ADN si aceleasi amprente) demonstreaza ca in 100% din cazuri acestia au aceeasi orientare sexuala, ceea ce inseamna ca aceasta este innascuta, nu dobandita.

Singurul meu regret ar fi ca nu am spus mai devreme ca sunt gay. As fi vrut sa creez o miscare in liceu, sa formez o organizatie, sa impart fluturasi samd, pentru a schimba putin in urma mea. Insa si eu, ca orice alt tanar, imi descopeream atunci “gusturile”, imi descopeream sexualitatea si eram, cu siguranta, si putin speriat, socat, izolat (din acest punct de vedere). Viata are un anumit curs si trebuie sa accept asta.

Dumneavostra ce mai faceti?

Cu stima,
Vlad