Citeam recent un blog gay din Republica Moldova in care se vorbea despre conditia homosexualilor acolo si despre lipsa acceptarii (din partea societatii) acestora. Si am realizat ca aceeasi situatie se regaseste si in multe zone din Romania. Vorbim despre copiii care descopera ca sunt gay si ajung sa creada ca este ceva “gresit” cu ei, ca sunt anormali, ca sunt perversi si care adeseori ajung in pragul sinuciderii… Copii care ulterior vor ajunge adolescenti si adulti si-si vor fi interiorizat toate sentimentele homosexuale, doar-doar se vor integra social. Unii dintre ei (care traiesc in orase mai mari) vor descoperi WC-urile publice pline de “anunturi matrimoniale”, altii vor practica asa-zisul “cruising” pe diverse site-uri de dating. Se vor casatori ulterior si-si vor insela sotiile cu diversi. Drama homosexualului roman este de neimaginat. Fortat de niste ultrareligiosi sa se minta pe ei insisi, tinerii romani vor acumula o furie excesiva ce nu se va materializa intr-un furios coming-out, ci in niste frustrari de ordin sexual. De aceea cred eu ca e necesara existenta unei reviste gay, care sa fie citita pe ascuns de cei mai putin informati. De aceea cred ca e necesar ca Accept-ul (sau orice alta organizatie gay) sa dea in judecata Biserica Ortodoxa pentru propagarea unor mesaje ce instiga la ura si sa pornesca o campanie in media pentru a-i informa pe romani (gay sau str8) ca homosexualitatea nu e o boala, ci este o orientare sexuala. Ma revolta indiferenta. Pentru asta acum vreo doi ani mi-am facut un coming-out complet, asumandu-mi o serie de riscuri. Da, sunt gay, le raspundeam celor care ma intrebau, fie din curiozitate, fie din interes real. Da, sunt gay! I’m here, I’m queer, so get used to it! Intr-o societate impregnata cu homofobie cred ca oamenii trebuie confruntati. Homofobilor de la Sibiu (si din alte parti ale tarii) trebuie sa le spui ca esti gay. Si trebuie sa-ti asumi faptul ca din acel moment DOAR acel lucru te va defini. Insa iata, cateva zeci de oameni ajung sa cunoasca un gay! Da, sunt gay si sunt mandru de asta. Cu toate ca am 1,83 si sunt destul de bine facut la cele 70 de kg ale mele, prefer ca in intalnirile cu homofobii sa ma comport cat de efeminat posibil. Pentru ca da, sunt gay. Dupa standardele sociale dupa care traiti s-ar putea sa fiu un esec. Insa trebuie sa asimilati si esecurile. Prefer sa nu-mi traiesc viata dupa felul in care voi vreti sa fiu. Prefer sa nu traiesc o minciuna de-a lungul a 20-30 de ani si sa ma trezesc intr-o zi ca regret totul. Prefer sa nu rad la glumele voastre homofobe sau rasiste. Tocmai de aceea una din povestile lui Octavian m-a inspirat: “Poponarule!” Raspuns: “DA.”

Am vazut, intr-un final si horror-ul la care tanjeam de cand a fost lansat la Cannes. Un film inegal, unii l-ar numi “ratat”, care conteaza doar in ultima sa jumatate de ora. Un film care transforma o tema banala (pierderea unui copil) intr-o terapie presarata cu sex si sange. Avand doar doua personaje (El si Ea), filmul este o defulare a unor nevroze ale lui von Trier, in cautarea “salvarii”. S-a spus ca e un film misogin, si pot spune ca mai mult ca sigur este. Insa misoginismul din Antichrist se manifesta la doua niveluri. Primul confera femeilor puterea (sexuala) si transforma “sexul slab” in “sexul puternic”, care domina, care-si foloseste feminitatea doar pentru a obtine propria satisfactie sexuala. Aceasta Ea din “Antichrist” nu este in niciun caz femeia subjugata barbatului, ci este femeia pentru care barbatul e un instrument (de terapie, de satisfacere). Al doilea nivel al misoginismului valorifica femeia in sensul biblic, ca sursa a “pacatului”, ca ispita. Prin manipulare, prin violenta, prin posesivitate, lascivitate si irascibilitate, femeia reuseste sa-si invinga partenerul, sa-l sechestreze mental. Iar sfarsitul povestii continua aceeasi nota: barbatul este cel care are forta sa ucida “raul”, isi pastreaza sangele rece si nu capituleaza.

Per total, filmul nu este decat un banal film horror, cu vulpi vorbitoare, caprioare zburdalnice, violenta excesiva si anticipata. De ce anticipata? Pentru ca vorbim despre von Trier si pentru ca trei sferturi din film ni le petrecem cascand si abandonand povestea si pierdandu-ne in detalii psihologice care nu prezinta niciun interes. Simbolurile sunt multe si aruncate in poveste sub forma unor firimituri de pamant deasupra cosciugului unui copil ucis de indiferenta (si sex-appeal-ul) unei mame schizofrenice. Sigur, finalul ne inspaimanta si ne socheaza, insa de mult timp mutilarea si auto-mutilarea nu mai garanteaza succesul unui film.

Dintr-un motiv care-mi scapa, presa din intreaga lume face mare tam-tam cu privire la prezenta scriitorului Salman Rushdie la Festivalul de Film de la Venetia. Se pare ca atat pentru organizatori cat si pentru jurnalisti Rushdie este o vedeta pop in adevaratul sens al cuvantului, care stie sa se vanda extrem de bine, transformand o condamnare la moarte intr-un intrument de marketing. Mi-am amintit, asadar, de o conferinta a acestuia la New York, organizata de New York Times la care am participat. Cu toate ca ii citisem cartile si il gaseam ca fiind un scriitor interesant (nicidecum genial, exceptional sau remarcabil), am fost socat sa descopar omul din spatele romanelor: un bigot, superficial, eclectic si plin de prejudecati. Timp de vreo 3 ore Rushdie si-a indreptat atacurile spre lumea musulmana, aparand fara tagada lumea vestica. Nu m-a deranjat faptul ca a fost “avocatul diavolului”, ci ca s-a transformat in judecator al unei lumi pe care el insusi ar trebui sa o inteleaga mai bine, mai ales in conditiile in care dansul ar fi fost puntea necesara intre doua (chiar trei, daca adaugam faptul ca si-a petrecut o parte din viata la Mumbai) lumi diferite, dar care trebuie sa coexiste si sa devina constiente de diferentele de ordin ideologic care le separa. In plus, atunci cand l-am interpelat (intrebandu-l de ce este atat de sigur ca viziunea vestica-protestant capitalista-este absoluta – mai ales in conditiile in care Occidentul continua sa se comporte cu Estul ca in raporturile cuceritori-cuceriti), raspunsul sau a fost extrem de vag, agresiv si chiar ignorant (mi-a replicat ca istoria ne-a demonstrat ca tot ce e vestic e bun si tot ce e estic e retrograd -sic!). Incercand sa mai nuantez discutia, am mai intrebat daca vede vreo asemanare (la nivel cultural, social, literar) intre Orientul Mijlociu (si am amintit de Orhan Pamuk, cu ale sale descrieri ireale ale Istanbulului) si America de Sud (si ai sai Garcia Marquez, Neruda, Saramago, Borges). Raspunsul: da, ambele zone au fost colonii ale Vestului! Asadar, viziunea despre lume a omului Salman Rushdie este una extrem de inchisa, ignorand complet valorile Estului (ca sursa continua de progres, in opinia mea; si nu numai: la nivel spiritual de asemenea), vazut ca un apendice la Vest. Dat fiind ca a fost invitat de onoare la premiera filmului lui Bobby Paunescu, “Francesca”, mi-as permite sa intreb: ce putea sa inteleaga un astfel de om din drama romanilor in Italia?

Vreau sa-ti multumesc. prin intermediul acestei scrisori ca ne-ai dat o palma noua, romanilor, ca popor. Vreau sa-ti multumesc ca ai pus pe agenda (publica?) problema discriminarii romilor in Romania. Nu stiu daca ai facut-o din convingere, din ipocrizie, din plictis sau daca ti-a fost “sugerat”, insa ma bucur ca ai luat atitudine. Si-ti mai multumesc ca ne-ai bagat si pe noi, homosexualii, acolo in “discursul” tau.

Asa ar incepe o scrisoare catre Madonna. Un prilej pentru a dezbate mai pe larg problema discriminarii romilor in Romania.

1. S-a insinuat aici ca romii nu sunt discriminati. Eu spun ca discriminarea incepe de la nume. Le spunem tigani. Ca sa fim si noi political corecti, am preluat cuvantul rom. Insa ca o natie discriminatoare, i-am mai adaugat un r, de frica sa nu confunde Europa roman cu rom. Nicaieri in lume nu veti gasi rrom, veti gasi rom, roma, romani samd. Alte cazuri de discriminare? Un raport din 2009 al Uniunii Europene identifica urmatoarele probleme: la serviciu sau la interviurile de angajare, la inchirierea unui apartament, in spitale (refuzul tratarii pacientilor romi), discriminarea din partea asistentilor sociali, discriminare in institutii de invatamant, refuzul anumitor servicii (cel mai mare procent). 81% din romii intervievati nu au raportat abuzurile. Cum sa stim noi de ele atunci? Mai mult, 17% din romii din Romania sustin ca lucreaza (avand contract si carte de munca). Un alt lucru alarmant este acela ca 66% din romii din Romania traiesc in comunitati segregate (ghetouri).

2. Alte insinuari de pe diverse bloguri adopta discursuri de genul: si ce daca-i discriminam? In alta parte sunt si mai discriminati! In niciun caz acest argument nu poate fi considerat valid… E ca si cu homosexualii: sa zica merci sa nu-i batem pe strada, ca-i lasam sa traiasca printre noi.

3. Un alt argument tembel ne “informeaza” ca romii sunt discriminati si in Franta, Italia, Germania (tari civilizate). A pune in balanta situatiile din doua state membre UE nu rezolva problema discriminarii de acasa!

4. S-a spus ca Madonna nu avea dreptul sa ne tina morala. Spre deosebire de “personalitatile” romanesti care nu ar indrazni niciodata sa ia apararea minoritatilor-gay, romi etc- Madonna nu e ingrijorata ca i-ar scadea vanzarile sau ca ar pierde voturi.

5. S-a mai vorbit despre political corectness… Despre promovarea personajelor ce apartin diverselor minoritati. De introducerea lor in spatiul public. Si mi-am amintit de un articol despre o telenovela difuzata de Antena1 (“Secretul Mariei”), care avea un personaj gay care (din cate am inteles) intr-un final se “vindeca”. Faptul ca personajul a existat este de laudat, nu (este rezultatul unui simulat political corectness), insa unde era Accept-ul cand acesta a devenit subit str8? Nu cumva political corectness-ul (si reglementarea lui pe cale legala) ar ajuta in lupta impotriva discriminarii? Sa afla tot poporul ca exista in Romania si romi saraci (majoritatea dintre ei), si romi cinstiti (care nu fac rating), si gay si lesbiene (care’s out), si persoane cu dizabilitati (care nu pot intra la Unirea sau la Mall, la Primarie sau la Universitate) etc.

6. S-au aruncat pe “piata” numeroase stereotipii despre romi. S-a spus ca barbatii beau banii de rechizite pentru copii sau ca nu se spala cu lunile. Eu zic: inainte de a generaliza, sa invatam cate ceva despre romi. Sa invatam ca “palatele tiganesti” seamana izbitor de mult cu palate gasite in Pakistanul de astazi, ca notiunea si caracterul de nomad nu reprezinta ceva negativ, ci iti confera un soi de libertate (numai romanul “get-beget” is ia casa la Calimanesti de la Ceausescu si se lipeste de canapea!), ca romii caldarari sunt probabil cele mai curate fiinte pe care le vom cunoaste vreodata. Faptul ca vedem zilnic 5-7 cazuri de romi criminali nu inseamna ca o intreaga populatie se comporta in acest fel.

7. Evitam incontinuu sa ne asumam vina. Daca nu i-am izola social, daca nu le-am taia orice sansa de succes pe plan profesional, acesti oameni (care traiesc intr-o saracie crunta) s-ar identifica cu modelul tipic: cu serviciu, casa, masina si devreme acasa! Din clipa in care copilul rom este asezat in ultima banca la scoala el va urma o panta descendenta.

8. O ipoteza interesanta lansata acum un an sustine ca de fapt romii ar fi una din cele 12 semintii ale Israelului care s-au refugiat la un moment dat in istorie in sudul Indiei, insa din cauza discriminarii au preferat sa emigreze spre Europa. Asa ca s-ar putea sa ne trezim maine-poimaine ca aceasta teorie se confirma si ca romii sunt “poporul ales”!

9. In final, lansez o provocare: daca ati vedea un tanar rom fugint cu o geanta de dama in mana, care-ar fi primul gand ce v-ar trece prin minte? (*test de prejudecata)