Astazi se implinesc 100 de ani de la nasterea lui Eugene Ionesco. Un scriitor pe care eu il iubesc mult de tot si care a reusit sa capteze esentele banale si simple ale unei existente variabile si ignorabile. Rinocerii lui populeaza si astazi Romania, iar Oratorul surdo-mut ne vorbeste zilnic. Ceea ce e de remarcat la Ionesco este caracterul sau inimaginabil intr-o generatie treizecista in care fascinatia pentru Nae Ionescu a nascut monstri de neimaginat (cazurile Eliade, Cioran, chiar Mihail Sebastian!), fantome si scheleti pe care (inca) continuam sa-i negam. Inainte de toate Ionesco a refuzat extremele politice (si vizionare), insa prin opera sa a fortat umanul pana la extrem. Noi, romanii, ne batem cu pumnul in piept cu privire la calitatea lui Ionesco, fara sa-l fi citit macar si (cel mai important!) fara sa ne fi facut mea culpa. De ce? Pentru ca Ionesco a urat Romania cu adevarat, si nu la nivelul la care a urat-o Cioran. Romania nu i-a oferit nimic si nimic din ceea ce a reprezentat el ca scriitor nu este romanesc. El a fost, poate, o Herta Muller a secolului trecut (comparatia este fortata, desigur, insa se refera strict la legaturile Romania-scriitor). De amintit este condamnarea sa de catre legionari si fascisti, una din performantele regimurilor de extrema, aratand absurdul utopiilor si conextiunile intre regimurile radicale. Stiu ca toti am fost contrariati de regimul “opresiv” al fiicei scriitorului, Marie France Ionesco, cu privire la punerea in scena a pieselor ionesciene in Romania. Insa dreptatea este de partea lui Marie. Romanii s-au obisnuit sa primeasca pe tava meritele altora, asimiland tot ceea ce e pozitiv si ignorand partile negative (v. declaratiile H. Muller despre ignorarea existentei comunismului!). Nu, Ionesco nu e pe gratis! Imi amintesc cum acum cativa ani Angela Gheorghiu a fost invitata sa cante in Romania fara a fi platita; contrariata, aceasta a refuzat. Faptul ca esti roman (sau ca te-ai nascut in Romania) nu te obliga la nimic! Trebuie sa scapam de obsesiile nationaliste. Un alt mit care trebuie distrus este cel al mintilor luminate romanesti si al romanilor de la Microsoft. Nu, nu suntem tara unde-a varsat Dumnezeu inteligenta! Bulgaria, de exemplu, este una din tarile de top cu studenti care aplica (si sunt acceptati) la Harvard si Yale (mult in fata Romaniei). Mai mult, in momentul in care sistemul educational e falimentar si fara niciun fel de practica, nu ai cum sa creezi adevarati “oameni de stiinta”. Revenind la Ionesco, cred ca aniversarea sa nu reprezinta absolut nimic. Ar fi un prilej sa deschidem o carte de-a sa si sa citim. Sa ne-amintim sa citim. S-o lasam mai moale cu mandria ca nu avem de ce.