Stimate Tovarase Secretar General,

Ma numesc Andrei Plesu si sunt de profesie istoric si critic de arta. Din 1971, cand mi-am incheiat studiile, si pana astazi am inteles sa-mi fac profesia cu toata seriozitatea, punandu-ma, cu intreaga mea putere de munca, in slujba artei si culturii romanesti. Am publicat un mare numar de studii si articole in presa curenta, am realizat mai multe serii de emisiuni la radio si televiziune si sunt autorul a trei carti, bine primite atat de publicul larg, cat si de specialisti. In decembrie 1980, am obtinut titlul de doctor in istorie, dupa o specializare in Republica Federala Germana. In timpul acestei specializari, am obtinut la Bonn, Dusseldorf si Dortmund mai multe conferinte despre arta romaneasca, socotind ca e de datoria mea de onoare sa o fac cunoscuta si apreciata pretutindeni, la adevarata ei valoare. In 1981 mi s-a decernat Premiul pentru critica al Uniunii Artistilor Plastici si, in acelasi an, premiul pentru eseu al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti. Am avut cinstea sa-mi reprezint tara, cu comunicari de specialitate, la diferite congrese si reuniuni internationale (Berlin Est, Weimar, Jakarta etc.). Ca secretar al sectiei de critica a Uniunii Artistilor Plastici, am participat la organizarea mai multor expozitii de arta romaneasca, in tara si in strainatate. Am intrat in Partidul Comunist Roman la varsta de 19 ani (1968), si atat pe linie obsteasca (ca organizator de grupa de partid), cat si pe linie profesionala (ca si cercetator la Institutul de Istoria Artei al Academiei de Stiinte Sociale si Politice si, apoi, ca lector universitar la Facultatea de Arte Plastice “N. Grogorescu”) m-am straduit, in ciuda unei sanatati precare (care ma obliga sa stau, de cativa ani, sub constanta supraveghere medicala) sa fac totul pentru a fi la inaltimea exigentelor epocii noastre, ale politicii noastre din ultimii ani. Va rog, stimate tovarase Secretar General, sa nu luati raportul de activitate de mai sus drept lipsa de modestie. El e bilantul firesc de munca al oricarui tanar roman care vrea sa-si serveasca tara cum se cuvine. In lumina acestui bilant, veti intelege cat pot fi de mahnit sa constat ca, dintr-o data, in urma unei imprejurari pe care nu o pot socoti decat accidentala, sunt pus in afara partidului ca “sectant” si destituit din invatamant si cercetare. Am avut, intr-adevar, ghinionul de a participa, cu doi ani in urma, la o conferinta (incluzand o parte teoretica si una practica), ce a avut loc la Institutul de Psihologie si Pedagogie pe tema “meditatiei transcendentale”. Conferinta – la care m-am dus pe linia unei firesti curiozitati intelectuale – mi s-a parut neinteresanta sub raport stiintific, drept care nu am mai frecventat nici una din urmarile ei, mai mult chiar: am avut ocazia, la scurt timp dupa aceea, sa aduc la cunostinta unui lucrator al Ministerului de Interne opiniile mele critice privind “meditatia transcendentala”. In rezumat, fapta de care sunt facut vinovat se reduce la audierea unei conferinte publice, organizata intr-un cadru perfect oficial, o conferinta despre care nu aveam motive sa cred ca s-ar desfasura fara aprobarile de rigoare. Cat despre chestionarul pe care l-am completat – ca toti cei de fata – in timpul conferintei, el nu se referea decat la date strict medicale si nu cuprindea nici un angajament de nuanta politica sau religioasa, care sa contrazica adeziunile mele reale la Statutul PCR si la Constitutia tarii. Am fost lamurit, ulterior, ca “meditatia transcendentala”, ca organizatie internationala, implica unele aspecte profund negative, de care insa nu puteam avea cunostinta acum doi ani, ca urmare a unui singur contact cu reprezentantul ei. Admitand ca pot fi sanctionat, totusi, pentru o momentana lipsa de vigilenta, mi se pare, in acelasi timp, greu de acceptat ca sanctiunea sa aiba caracterul unei condamnari atat de drastice, ducand nu numai la totala mea discreditare politica, cat si la descalificarea mea profesionala. Intre culpa mea reala si consecintele ei imediate e o uriasa disproportie care, in spiritul echitatii cu care ne-a obisnuit conducerea noastra de partid si de stat, nu poate sa fie corectata. Ranit sufleteste de spulberarea intr-o clipa a atator ani de eforturi entuziaste, si de anularea tuturor proiectelor mele de viitor (legitime de 33 ani) apelez, tovarase Secretar General, la dreapta dumneavoastra judecata si la intelegerea dumneavoastra omeneasca, rugandu-va sa dispuneti rediscutarea cazului meu, in datele lui obiective. Va asigur ca tot ce-mi doresc e sa-mi dovedesc in continuare, ca si pana acum, buna credinta in loialitatea fata de tara, participand la procesul de afirmare a valorilor noastre in plan universal.