Dpdv sociologic lucrurile se misca mai greu si dureaza mai mult. Schimbarile la nivelul societatii sunt destul de lente. Exista totusi un caz special, al (sub)culturii gay. Incepand cu anii ’80 modelul homosexual s-a modificat extrem de rapid si intens, creionandu-se astfel imaginea homosexualului-macho, care merge la sala, este “masculin” si se integreaza perfect in lumea heterosexuala. Si asa in vreo 25-30 de ani s-a ajuns la o metamorfozare nemaipomenita in cadrul unui grup – adoptarea stilului de viata al celor impotriva carora grupul in sine lupta! Uitati-va la T. Capote, Quentin Crisp, Harvey Milk sau la generatia Stonewall: barbati curajosi, interesanti, care se joaca cu propriile personalitati si nu sunt rusinati sa-si exprime feminitatea.

Prin anii ’80 si mai ales la inceputul lui ’90, imediat dupa criza HIV/SIDA, o dureroasa lovitura pentru comunitatea gay, observam o schimbare de atitudine si o promovare intensa a unui tip diferit, mult mai apropiat de heterosexuali. Personal, nu condamn, ci doar analizez o situatie care a devenit astazi o problema extrem de acuta: un conflict intern al comunitatii gay, o “batalie” intre categorii diferite – macho si effeminate. Si incetul cu incetul se creeaza o effeminophobia, in relatie cu hypermasculinity.