Dpdv sociologic lucrurile se misca mai greu si dureaza mai mult. Schimbarile la nivelul societatii sunt destul de lente. Exista totusi un caz special, al (sub)culturii gay. Incepand cu anii ’80 modelul homosexual s-a modificat extrem de rapid si intens, creionandu-se astfel imaginea homosexualului-macho, care merge la sala, este “masculin” si se integreaza perfect in lumea heterosexuala. Si asa in vreo 25-30 de ani s-a ajuns la o metamorfozare nemaipomenita in cadrul unui grup – adoptarea stilului de viata al celor impotriva carora grupul in sine lupta! Uitati-va la T. Capote, Quentin Crisp, Harvey Milk sau la generatia Stonewall: barbati curajosi, interesanti, care se joaca cu propriile personalitati si nu sunt rusinati sa-si exprime feminitatea.
Prin anii ’80 si mai ales la inceputul lui ’90, imediat dupa criza HIV/SIDA, o dureroasa lovitura pentru comunitatea gay, observam o schimbare de atitudine si o promovare intensa a unui tip diferit, mult mai apropiat de heterosexuali. Personal, nu condamn, ci doar analizez o situatie care a devenit astazi o problema extrem de acuta: un conflict intern al comunitatii gay, o “batalie” intre categorii diferite – macho si effeminate. Si incetul cu incetul se creeaza o effeminophobia, in relatie cu hypermasculinity.
Homosexualitatea “macho” nu este o imitare a imaginii barbatilor straight. Acestia din urma, in imensa lor majoritate, nu cultiva un look “macho”, nu ies in evidenta prin nimic. Or, persoanele gay care vor sa se diferentieze intr-un mod cat mai sesizabil, o fac, in general, prin accentuarea parodica a unor trasaturi – indiferent daca parodiaza feminitatea sau masculinitatea. De fapt, parodierea masculinitatii e mai usor de identificat ca gay – gandeste-te ca efeminarea este si “marca” transgenderilor. (Quentin Crisp e gay sau transgender?) Imaginea homosexualului s-a modificat in functie de ratiuni politice. Mesajul militant a impus de la bun inceput diferentierea, care a gasit un debuseu in efeminare, apoi, intr-o hipervirilizare. Barbatii straight au primit mai intai mesajul “Suntem altfel decat voi”, apoi pe cel “Suntem mai barbati ca voi”. Resorturile psihologice sunt aceleasi, problema, corect identificata de tine, e importarea discriminarii. Pentru ca homosexualii seamana foarte bine cu heterosexualii dpdv al valorizarii imaginii. Si se va ajunge, daca nu s-a ajuns deja, ca efeminatii sa nu mai caute decat parteneri efeminati, hipermasculinii – hipermasculini, “obisnuitii” – “obisnuiti”. Cam la modul in care un dinamovist nu ar accepta un amic stelist, si invers.
Corecte observatiile, cu o singura precizare: efeminatii nu cauta neaparat efeminati ca parteneri si nu manifesta o ura fata de macho, pe cand hipermasculinii cauta doar macho si manifesta efeminofobie, acuzandu-I mereu pe efeminati ca principali responsabili pentru creionarea unei imagini proaste asupra comunitatii. Mai mult, hipermasculinii se considera superiori celeilalte categorii, aducand ca argument: “noi suntem barbati si ne plac barbatii” (vezi critica mea la articolul de comin-out al lui d. Bucurenci). Adevarul este ca in istoria gay hipermasculinii au fost cei lashi si fricosi, pe cand efeminatii au luptat pt drepturi gay.
Dacă hipermasculin înseamnă culturist, atunci categoric nu e genul meu. Îmi place virilitatea nescremută, obişnuită, care n-a lucrat intens asupra-şi prin sălile de forţă. Muşchii nu înseamnă neapărat virilitate. Muşchi pot avea şi femeile dacă vor practica culturismul, dar puţin probabil că vor deveni virile, mai degrabă o parodie a virilităţii, după cum remarca Dak mai sus. Până la urmă, cred că totuşi nivelul de testosteron îşi spune cuvântul. Când spun virilitate, mă refer strict la aspectul fizic, nu la calităţi morale.
Eu ma refer in mare parte la atitudini, caci “virilitatea” (odios termen!) se demonstreaza prin actiuni, nu prin aspect fizic.
Totuşi, tre’ să recunoaştem că anume aspectul e decisiv în alegerea partenerului. Calităţile morale sunt desigur f. importante, dar dacă ai fost programat de codul genetic să preferi doar tipi cu aspect viril, îţi va fi practic imposibil să alegi ca partener pe cineva înzestrat doar cu calităţile morale ori acţiunile atribuite de regulă virilităţii, în schimb cu o înfăţişare mai puţin virilă. Îl vei respecta sau îi vei admira calităţile, nu mai mult…
Şi preferinţele nu-mi sunt dictate de raţiunile de gaşcă, adică sunt “obişnuit” de aceea prefer parteneri “obişnuiţi”, ci pentru că sunt fixat pe “obişnuiţi”. Motivul? Nu-l cunosc. Pur şi simplu am constatat.