Totul a inceput cu anunturi prin WC-uri publice… Intr-o Romanie de sfarsit de secol 20 gaseam “anunturi vesele” pe la Gara de Nord si prin alte locuri de urinat public din toata tara… Daca in afara Romaniei povestile cu glory-holes sunt doar fantezii de satisfacut ale gay-ilor plictisiti de viata, la noi povestea a fost (si sunt convins ca inca este) diferita. Comunitatea gay romaneasca a existat (si pot zice ca inca se manifesta in acest fel in majoritatea ei) ca o mafie, ca o organizatie secreta, clandestina, lipsita de un conducator cu mana forte, dar abundand de dorinta (inteleasa ca lustre) de sex. Din senin, sexualitatea pana atunci reprimata a ajuns sa fie exprimata in poeme redundante prin budele patriei. 23 cm, activ, sug, dau, iau, place, mananc, inghit, valorific, brasov, ma gasiti pe peronul garii, sug intr eorele etc etc…
Cativa ani mai tarziu, evoluand spre o intimitate asigurata de ecranul computerului, comunitatea gay s-a mutat. In WC-urile virtuale. GayRomeo, Gaydar, Manjam samd… Locurile in care visele de marire (de penisuri) ale unora se combina perfect cu frumusetea (transfigurata) a altora… Incapabili, totusi, de a comunica normal, de a interrelationa cu persoane ale caror interes este acelasi: get laid, gay-ii romani s-au ascuns in culcusul caldut al Internetului de mare sau mica viteza, dial-up sau broadband. Tineri sau batrani, out sau (de cele mai multe ori) in-the-closet, cei ce frecventeaza budele virtuale au pretentii, isi permit sa selecteze, isi permit sa refuze sau sa injure. Toate acestea din scaunul caldut al casei infecte al unui Bucuresti inapoiat. Din Berceni pana in Rahova si din Baneasa pana in Pipera, aceste oaze de homofobie au creat stereotipuri, au inapoiat mental si social personalitati de renume ale nimicului, au transformat interactiunea face-to-face intr-o simpla formalitate ce are ca scop direct sexul. Teleologic?! Probabil.
Intalnesti iubiri pe Romeo, desfiintezi cluburi gay cu ajutorul lui Romeo, creezi razboaie, manipulezi, definesti persoane, denigrezi destine, mananci rahat. Totul, impachetat frumos frumusel in profiluri care te exprima pe tine, ca individualitate. O individualitate creata cu multa atentie in laboratoarele cele mai intunecate ale subconstientului si (!) inconstientului tau.
Ma simt oarecum jenat sa aduc in vreo discutie site-urile de dating… Sunt un element de “make fun”, deoarece in lumea civilizata (occidentala, daca vreti) ele si-au trait viata si au ajuns simple dumpsters of non-humans, ale unor fiinte incapabile. Sunt radical? Probabil. Psihologic vorbind, exista oameni si oameni. Personalitati, caractere de tot soiul. Ne deosebim prin infatisare, idealuri, educatie, aspiratii, fel de a ne comporta. Daca, din intamplare, ne-am nimerit sa fim sfiosi, introvertiti si incapabili de a purta o conversatie, solutia ar fi site-urile de dating. Problema este ca ele au ajuns un fel de rezervoir de dejectii umane si morale. Au ajuns un mod de viata gay. Job, club, Romeo, messenger. Era sa uit, fuck also (undeva intre)!
Care ar fi solutia? Solutie nu exista. Timpul va schimba mentalitati si va transforma frici in povesti de spus nepotilor… Dat fiind ca locurile de socializare gay sunt limitate, nu putem spera sa ne-ntalnim Fat Frumosul la coada la paine… Cu toate ca… Am experimentat intalniri “de gradul zero” si in autobuz, si in caminele studentesti, si in cluburile str8 bucurestene… Evoluam?! Nu. Ne normalizam, ne mediocrizam. Si asta e un lucru bun.



